Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, că meciul în compania grupării FC Braşov, de pe teren propriu, contând pentru etapa a IX-a, poate demonstra că elevii săi nu suferă de un complex al meciurilor în calitate de gazde. „ Trebuie să câştigăm, chiar dacă vom întâlni o echipă foarte valoroasă, care a început foarte bine acest campionat. Totul stă în puterea noastră şi am încredere că, ajutaţi de public, putem arăta tuturor că nu suferim neapărat de un complex al meciurilor jucate pe teren propriu. Jocul nostru de la Târgu Jiu îmi dă mari speranţe într-un rezultat bun, vineri, împotriva Braşovului “, a spus Dorinel Munteanu, citat de Mediafax.
Oţelul Galaţi nu a câştigat niciun meci pe teren propriu în sezonul 2009/2010 după patru partide disputate, reuşind un singur egal.
Tehnicianul echipei Oţelul nu îi va putea folosi pe fundaşul Cojoc, accidentat, şi pe Antal, suspendat. „ Îmi va fi foarta greu să aleg 18 jucători, iar apoi şi mai greu pe cei 11 care vor fi titulari “, a mai spus Dorinel.
Oţelul Galaţi întâlneşte, vineri de la ora 16.00, pe teren propriu, formaţia FC Braşov, într-un meci contând pentru etapa a IX-a a Ligii.