Canadianul Jean Pascal, campionul mondial WBC la semigrea, nu exclude în anii viitori o confruntare cu Lucian Bute, campionul mondial IBF la super-mijlocie, dacă un asemenea meci va atrage interesul televiziunilor americane.
Yvon Michel, proprietarul clubului din care face parte Pascal, a deschis deja discuţiile cu InterBox pentru organizarea unui asemenea meci pe termen lung. Reamintim că Pascal a urcat de la super-mijlocie la semigrea, pentru a deveni challengerul lui Adrian Diaconu. Canadianul a câştigat apoi centura WBC la semigrea, după ce l-a învins la puncte pe român în luna iunie.
''Sunt convins că este posibil un asemenea meci. Dacă Jean rămâne campion după 3-4 meciuri şi o televiziune americană este interesată. Dacă reuşim să obţinem bursele necesare unui asemenea gen de luptă, sunt sigur că un asemenea meci este posibil şi toată lumea va avea de câştigat'', a declarat Yvon Michel, fostul proprietar al clubului InterBox.
Jean Pascal, 24 victorii, 1 înfrângere, un admirator al lui Bute, este de asemenea interesat de o asemenea confruntare. ''Lucian este un boxer pe care îl respect enorm. Este un mare talent, o persoană foarte simpatică, pe care îl ador. Dar cum, boxul este şi o afacere, dacă Lucian apare în drumul meu, pentru a dovedi că sunt cel mai bun, nu voi avea nicio piedică să-l înfrunt. Dacă îmi lansează o provocare, se ştie că sunt un tip al provocărilor, îmi va face plăcere să lupt cu el''.
Lucian Bute, 24 victorii, se pregăteşte în vederea meciului revanşă cu mexicanul Librado Andrade, programat la Colisee din Quebec pe 28 noiembrie. Lucian Bute a câştigat la puncte meciul cu Andrade (28 victorii, 21 KO, 2 înfrângeri) din 24 octombrie 2008, dar a suferit în repriza a 12-a, când a fost trimis la podea. Gongul final l-a salvat pe român de la un eşec, după ce l-a dominat clar pe mexican în primele 11 reprize.
Sursa: Agerp