Vladimir Tismăneanu: „Ni se rescriu vieţile, ni se pun pe umeri lucruri nemaiauzite, suntem acuzaţi de câte în lună şi în stele”.

Nu trece zi să nu se adauge o pagină penibilă la campaniile împotriva celor care nu vor să participe la demonizarea unui preşedinte care nu s-a prefăcut că face, ci chiar a făcut ceva, şi încă ceva extrem de serios, pentru condamnarea unui regim criminal şi ilegitim.

Discursul ţinut în vacarmul odios provocat de Vadim şi fasciile sale a intrat în istoria demnităţii româneşti. Nu pot fi de acord cu cei care spun că nu a fost decât un gest simbolic. În politică, simbolurile angajează, implică, responsabilizează.

Înfruntând agresiunile diverşilor mişeli, legaţi prin mii de fire de trecutul insalubru, Traian Băsescu s-a redefinit pe sine ca om politic pe data de 18 decembrie 2006. A nega curajul acestui bărbat politic, a-l acuza de făţărnicie, de urmărirea unor interese meschine acolo unde a fost vorba, este vorba de un angajament existenţial, mi se pare o mare distorsiune.

Nu e cazul să idealizăm un om politic, dar este absurd şi lipsit de orice urmă de onestitate să-l învinuieşti că nu a facut ceea ce guvernul şi parlamentul trebuiau să facă.

Nu este onest să uiţi că în decembrie 2006, în unanimitate, Congresul PSD a condamnat condamnarea comunismului. Nu este onest să uiţi felul în care Bogdan Olteanu a sabotat discutarea Legii lustraţiei în Camera Deputaţilor (acţiune pentru care i s-a decernat diploma „Secera şi ciocanul” din partea Societăţii Timişoara). Nu este onest să uiţi cum au condamnat Raportul şi gestul preşedintelui diverse formaţiuni politice gen Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu şi Partidul Noua Generaţie al lui Gigi Becali, precum si Partidul Comuniştilor al lui Voronin.

Nu este corect să ascunzi sub lespedea uitării campaniile delirante