Când sunt scrise de mână, numele care seamănă ajung să semene şi mai mult. Mai mult decât când sunt scrise de tipar. Scrise de mână, seamănă între ele şi produc confuzii chiar şi numele care n-au nici o legătură unul cu altul. Probabil că seamănă în capul nostru.

Într-un timp, îl sunam pe Pandele C. Marin şi-mi răspundea Pintilie M. Vasile. Pe cei doi i-am sunat de atâtea ori aiurea, încât n-am mai putut după aceea să-mi dau seama care e Pandele şi care Pintilie şi a trebuit să ne răcim. Ieri, am discutat la telefon un sfert de ceas cu Elena Rusescu, fiind tot timpul convins că vorbesc cu Elena Rizescu.

Mă interesa cine a fost dat afară de la ea, de la Primărie, şi ce reduceri de salariu s-au făcut. Până într-un punct, confuzia se motiva, pentru că se fac reduceri de personal şi se înjumăţăţesc lefurile peste tot. Nu se motiva însă faptul că Elena Rusescu îmi vorbea despre nişte oameni, pe care nu-i cunoşteam, iar eu mă străduiam să-mi amintesc care ar fi fost cei pe care-i cunoscusem din biroul celeilalte, Elena Rizescu.

Şi cu toate că nici unul dintre cei pomeniţi de Ruseasca nu lucra împreună cu Rizeasca, eu mi i-am amintit ca şi cum ar fi lucrat. Probabil că în tratatele de psihologia confuziei asta se cheamă anticipaţie. Venind şi eu cu nişte nume de persoane din biroul Ruseascăi, Rizeasca a zis "Da, da", deşi nu erau oamenii ei. Starea de confuzie, prin urmare, e generală. Însă nu aici e ciudăţenia situaţiei.

Ce-i ciudat e că am fost galant cu Ruseasca, în virtutea celor întâmplate cândva între mine şi Rizeasca, iar Ruseasca, deşi ar fi fost să mă pună la punct, nu s-a mirat, ba chiar mi-a dat de înţeles, la modul ambiguu şi provocator al femeii care nu-şi mai aminteşte până unde a mers de-a lungul timpului un vizavi colegial erotic, că şi ea se aşteaptă să fie dată afară. Măcar să ne simţim bine aşteptând să ne pi