Turda e unul dintre cele mai poluate oraşe din ţară, asta de la fabricile de ciment, de ceramică şi de sticlă. Când era ceaţă, şi lucrul ăsta se întâmpla foarte des pe Valea Arieşului, tot oraşul mirosea a clor şi a praf de ghips. Acoperişurile caselor sunt cenuşii, cimentate, iar hainele se uscau întotdeauna în case, dacă nu voiai să le ai în variate nuanţe de gri-ciment, după o spălare bună. Parcă şi feţele oamenilor se urâţiseră.
"Cine vine, bă, aici să lucreze la ciment?", întreba retoric Tămaş, luându-mă de braţ pe Strada "Occident 200", singura luminată din Turda, care avea 200 de metri. "Uită-te la feţele oamenilor. Uită-te, bă, la feţe, nu numai la picioare, că eşti homo erectua. I-apasă, bă, tonele de ciment pe cap de locuitor şi în curând o să-i bage şi în pământ, fără să apuce pensia. Acum câţiva ani au venit nemţii şi-au propus să monteze nişte filtre, să oprească poluarea, cu condiţia să le rămână lor cimentul pe care îl filtrează. Da' tovarăşii de la partid nu au fost de acord, iar tâmpitul de Todea activistu', cu figura lui de strung din primul război mondial, a venit la şcoală umflat ca o căpuşe să ne spună că noi suntem patrioţi şi nu ne vindem nici praful de pe case. Tu-i Dumnezeu' lui de ţugulan!... Vin cu tine la Cluj, să stăm iar pe terasă..."
Mergeam la Cluj şi ne aşezam la "Croco", pe scaune. Ore întregi ne uitam la studente, urmărindu-le cum treceau între universitate şi bibliotecă. Le ştiam deja după paşi.
Unele păşeau elastic şi încrezător; simţeai arcuirea pulpelor în rochiile lor strâmte şi bucuria de a fi femei, femei adevărate. Altele ţopăiau, într-o adolescenţă întârziată, treceau în gaşcă cu alţi studenţi şi erau mai gălăgioase. Încă nu se descoperiseră, încă nu erau femei şi încă n-aveau pic de tandreţe.
"Tandreţea vine numai cu suferinţa, domnule coleg, zicea Tămaş. O femeie trebuie s
