"Da, dom’le, ai dreptate, sîntem buni la limbi străine." Asta îmi spunea taximetristul. Era prin septembrie 2006 (parcă). Mergeam spre centrul Infoeuropa, cel de lîngă Palatul Regal. Unii şi-l mai amintesc din zilele lui de glorie. Centrul, nu Palatul. Adică din perioada cînd, zilnic, acolo se întîmpla cîte ceva. Mă duceam spre o întîlnire organizată de Jonathan Scheele. Sînt sigur că şi pe el vi-l amintiţi. Participau experţi de la Institutul European din România. Jonathan stabilise tema: "România în UE: Rolul pe care îl va juca în perioada post-aderare, strategii de negociere a poziţiei şi agendei". A fost una dintre cele mai interesante conversaţii informale organizate de delegaţie. Pe drum, gîndeam cu voce tare la ce voi spune. În felul ăsta, îl luasem partener involuntar de conversaţie pe şoferul taxiului. "Ce domeniu avem noi tare, dom’le, la care să zicem că ieşim în evidenţă, că e un plus faţă de celelalte ţări?" "Eu aş zice că agricultura şi turismul, cum zic toţi, dar e o prostie, o lozincă" " replică şoferul rapid. "Să fie programatorii, ăştia, softiştii, calculatoriştii, mai degrabă." "Da, dom’le, dar aici e deja un comisar, e madam Viviane Reading, e deja dat." După cîteva replici de genul ăsta, prinşi în trafic, mă sună pe mobil verişoara mea primară. O cheamă Adriana Ionescu, sînt tare mîndru de ea. A cîştigat prin clasa a XII-a un concurs internaţional de oratorie în limba engleză, a luat marele premiu care i-a fost înmînat de însuşi Prinţul Charles, chiar la Buckingham. Era primul cîştigător dintr-o ţară ne-membră a Commonwealth-ului. Anana (aşa îi zicem noi) mă sunase să îmi povestească despre aventurile masterului de interpreţi de la Universitate. Cei de la Bruxelles aveau nevoie de interpreţi de română într-un număr destul de mare, avînd în vedere că mai erau doar cîteva luni pînă la aderare. Clujul şi Bucureştiul nu puteau, din motive obiect