Valoarea de excepţie a Întâmplărilor în irealitatea imediată îl aşează pe Blecher între scriitorii noştri cei mai interesanţi ai generaţiei sale şi nu numai ai ei, un scriitor greu de comparat în spaţiul autohton. El parcurge o experienţă literară împinsă până la identificarea cu actul existenţial, ceea ce face dificilă raportarea la alte experienţe. Dar nu imposibilă. Felix Aderca socotea că noutatea prozei blecheriene a fost atât de izbitoare, încât numai în alte literaturi i se pot găsi "rude". Deci, analogii posibile chiar în cazul unei noutăţi frapante! Cei mai mulţi găsesc filiaţii cu Kafka. Dar sunt afinităţi şi cu scriitori ai literaturii noastre. Căci, repet, oricât de singular este un scriitor ca Blecher, el se împărtăşeşte din spiritul timpului şi locului, din câştigurile gândirii şi artei literare de până atunci, de aici şi de oriunde. Emanuel (eroul din Inimi cicatrizate) are ca tovarăş de suferinţă Cântecele lui Maldoror, pe care le citeşte cu înfrigurare. Scriitorul, săvârşind un fapt intertextual, arată motivul acestui nesaţ: "Zorile îl surprinseră răsfoind-o avid, încântat de fermecătoarea ei melancolie, torturat de imprecaţiile ei amare, de sublima ei abjecţiune şi de halucinanta ei poezie. Era în cartea asta tot ce plictiseala, tristeţea, visul şi frenezia puteau întruni în poeme de fantastică şi tulburătoare frumuseţe. În zadar căuta în tot ce cetise ceva care să-i corespundă, cartea asta nu semăna cu nici un vers, cu nici o dulcegărie poetică, cu nici o criză de literatură. Conţinea un fluid veninos ce încet, încet, şi pe măsură ce era cetită, intra direct în sânge şi crea ameţeli şi febre, ca un subtil şi virulent microb." E o poziţionare într-un context european mai larg, care îşi are punctul de plecare în secolul al XIX-lea, în literatura lui Dostoievski, anume cu obsesia adevărului căutat în însăşi trăirea individului, unică, irepetabilă