Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Onoare sau rating?

Publicat in Vox Publica, vineri 2 octombrie 2009 ·

Tema e una clasică: presa sportivă e mizerabilă pentru că asta se “cumpără„ sau pentru că aşa se educă voit publicul şi e mai simplu să etalezi jegul decât să construieşti ceva consistent?

Am scris cu ceva vreme (prin decembrie 2008) un comentariu în paginile Cotidianului de atunci, intitulat “Adio Gigi Becali” în care mă despărţeam publicistic de numele acestui personaj. Şi am fost conscvent cu asta. Am facut-o tocmai în ideea că, nepomenit în plus- pe centimetrii aceia puţini pe care îi acopeream saptămânal în presă despre individ, interesul pentru el s-ar fi diluat cu o câtime. Chiar şi în contextul originalităţii e mai atipic să nu-l pomeneşti decât să nu-i analizezi la nesfârşit toate “profunzimile”. Pe de altă parte renunţarea -fie ea şi simbolică- nu lasă liber spaţiul decât altora ca el. Borcea, Iancu, Turcu, etc. sunt pe acelaşi calibru. şi-şi fac şi ei partea lor substanţială de rating. E totuşi o situaţie ingrată să lucrezi ca moderator pentru GSPTV, Digisport sau sport.ro şi să ai curajul unei seri în care să nu ai niciun asemnea personaj invitat, în timp ce la televiziunile concurenţiale porcăiala e în toi. şi apoi dacă perlele sunt “valoroase” ele sunt remultiplicate cu nesaţ de “televiziunile mari”, reluate la nesfârşit în jurnalele de sport şi urmate de drepturi la replică în aceeaşi notă. Grea pedeapsă să asculţi turbarea lui Borcea gâtuit de cererea de excludere din arbitraj a vreunui cvasi debutant care nu a văzut stânjeneala lui alde Torje prin vreo margine de careu!

Cum să scapi o flegma de-a lui Giovanni live sau de panseurile graseiate elegant de Iancu? Aproape nicăieri vreo încercare de analiză tactică sau poate un portret tehnic de atacant. Asta ca să rămânem la fotbal. De câte ori aţi văzut-o pe Constantina Diţă live, in studio? Fără verdicte, dar e probabil autoarea celei mai mari surprize din istoria sportului românesc ! E

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Mediafax acum 25 minute
La proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a doua în programul Bacalaureatului, prezenţa a fost, marţi, de 97,7%. Examenul continuă joi, după ce miercuri va fi o zi de pauză.

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 2 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

EURO 2024. România – Olanda LIVE TEXT. Meci senzațional de la ora 19:00

Capital acum 57 minute
EURO 2024. România - Olanda LIVE TEXT. Meciul din optimile de finală se joacă marți, de la ora 19:00, chiar pe Allianz Arena din Munchen, unde România a făcut spectacol în prima etapă, când a învins-o pe Ucraina cu 3-0.

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 4 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

La summitul NATO de săptămâna viitoare, Ucraina va primi „veşti bune” despre apărarea aeriană, anunță un oficial american

Libertatea acum o ora
Un oficial cu rang înalt al Departamentului de Stat al SUA a declarat, marți, că este de aşteptat ca la summitul NATO de la Washington de săptămâna viitoare Ucraina să primească „veşti bune" în ceea ce priveşte dorinţa sa de a avea mai multe sisteme

Ireal ce a scris acest elev din București, la proba de limba română de la Bacalaureat: „E mai important pensatul și tunsul”

Cancan acum o ora
Luni, 1 iulie, peste 134.000 de elevi au susținut prima probă a examenului de Bacalaureat 2024, cea la Limba și literatura română. Dacă unii dintre ei au ieșit cu fruntea sus și fericiți că au reușit să rezolve toate subiectele, au existat și catego

Ministrul Mediului, Mircea Fechet „Ne aflăm într-o situaţie dificilă din punct de vedere hidrometeorologic”

Ziua Constanta acum o ora
Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), a fost convocat, marţi, ca urmare a avertizărilor meteorologice de Cod Galben şi Cod Portocaliu transmise de Administraţi

Ministerul Educației S-a prelungit perioada de înscriere în învăţământul profesional şi dual până la 11 iulie 2024

Ziua Constanta acum 46 minute
Perioada de înscriere în învăţământul profesional şi dual pentru anul şcolar 2024 - 2025 se prelungeşte până pe 11 iulie, a anunţat marţi Ministerul Educaţiei, care a precizat că această modificare nu afectează în niciun fel calendarul, respectiv de

Un muncitor a căzut într-o groapă săpată pentru lucrări la reţeaua de termoficare, în Sectorul 6

News.ro acum o ora
Un bărbat de 52 de ani, muncitor al unei firme de construcţii, a căzut, marţi, într-o groapă săpată pentru lucrări la reţeaua de termoficare, în Sectorul 6 al Capitalei. ”La data de 2 iulie 2024, în jurul orei 15.30, Poliţia Capitalei - Secţia 6, a

UPDATE - Viktor Orban a venit la Kiev, unde susţine că negociază pacea Europei. Potrivit presei ucrainene, el i-a cerut lui Zelenski o încetare a focului favorabilă Rusiei

News.ro acum 2 ore
Premierul Ungariei Viktor Orbán, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, a sosit marţi dimineaţă la Kiev pentru discuţii cu preşedintele Volodimir Zelenski, a anunţat Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al p

Vremea

București
acum

38°
mar.

20°/38°
mie.

17°/22°
joi

17°/27°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

14°/18°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

29°
mar.

21°/29°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/23°
mie.

13°/15°
joi

11°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
mar.

15°/22°
mie.

14°/25°
joi

14°/27°
vin.

17°/30°