JUDECĂTORUL a ignorat zvonul care se întinsese în oraş, că primarul îşi luase zilele. În aparenţă, e o sinucidere! i-a spus apăsat secretarului primăriei, care o ţinea pe-a lui. Revolverul din mîna lui Mitică, şi gaura din tîmpla lui pledau pentru o asemenea interpretare. Şeful de post, care mai avusese de-a face cu două sinucideri cu pistolul, îi ţinea isonul conţopistului de la primărie. În cabinet mirosea a alcool, ceea ce-i amintea de ambele asemenea sinucideri la care fusese chemat. În paharul de pe biroul lui dom Mitică mai erau două degete de coniac, a remarcat Pomenea, în sprijinul părerii sale. Poate că aşa era, a acceptat judecătorul, dar sinucigaşii care ştiu carte lasă, de obicei un bilet de adio. De ce şi-ar fi tras primarul un glonte în cap fără să-i lase cel puţin soţiei sale cîteva rînduri? Ne putem întreba însă de ce Mitică nu lăsase ca primar o explicaţie dacă luase decizia să se omoare!? Aici Pomenea era de acord cu judecătorul, dar din cîte mai auzise printre poliţiştii din Constanţa niciodată nu poţi şti ce e în capul ăstora care-şi fac ca piţigoii. Unul scrie, altul crede că a spus totul dacă s-a omorît. Judecătorului nu-i venea să se apropie din nou de Mitică, după ce o făcuse cînd intrase în cabinetul lui. Tăblia biroului era plină de sînge, iar semnele morşii începuseră să apară pe faţa lui. Avusese grijă să-i închidă ochii, ca să nu-l urmărească în somn privirea cu care murise primarul. Dar, dacă teoria lui era corectă, domnule Pomenea, primarul se jucase cu revolverul, nu şi-l pusese la tîmplă cu intenţia de a se sinucide. Să ne gîndim puţin. Are un pahar de coniac din care a băut, dar pe care nu-l goleşte înainte de a-şi zbura creierii. Nu lasă nici o explicaţie şi cînd apasă pe trăgaci ca să adoarmă odată pentru totdeauna stă cu ochii deschişi. Acum, să ne punem în locul lui. Îl cunoaştem amîndoi pe Mitică. Nu-şi lăsa paharul nebăut