Cu siguranţă că mulţi dintre noi am fost "loviţi" într-un moment sau altul de adevărul transmis de mesajul unei scrieri şi am ales să-l păstrăm tot timpul lângă noi, pentru a "ne lumina" în momentele de răscruce.
Şi, după cum experienţa de viaţă a oamenilor este inspiraţia primordială pentru tendinţele în designul de interior, chiar şi astfel de momente au fost luate în colimator de designeri, din ele rezultând o direcţie decorativă extrem de interesantă. Şi anume: împodobirea locuinţelor cu mesaje sau litere. Este un mod interesant de a personaliza spaţiul personal, un fel aparte de a transmite celor care-ţi trec pragul, printre altele, şi câte ceva despre tine.
Acest gen de decor poate să însemne imprimarea de mesaje pe accesoriile textile pentru casă (draperii, feţe de pernă, covoare, chiar şi pe lenjeriile pentru pat) sau pe diferite suprafeţe (pereţi, suprafaţa corpurilor de mobilă, diferite alte obiecte: căni, veioze...) şi folosirea de obiecte în formă de litere, mai mult sau mai puţin stilizate.
Decorul cu litere surprinde la două niveluri deodată: la nivel estetic şi apoi la nivel spiritual. Te pune pe gânduri descoperirea de astfel de mesaje într-o casă, te face să mergi mai departe şi să-l întrebi pe cel care locuieşte acolo: "De unde până unde prezenţa lor în casa lui?".
Sunt câteva argumente care fac din acest stil de decor unul aparte, argumente care ne-au convins şi pe noi să-l tratăm mai pe larg, mai ales că reprezintă una dintre tendinţele designului contemporan.
Află aşadar în numărul nostru de astăzi cum te poţi folosi pentru decorul spaţiului de litere, de cuvinte răzleţe sau chiar de citate celebre, cum poţi să le transformi în ornamente interesante şi de efect.
Cu siguranţă că mulţi dintre noi am fost "loviţi" într-un moment sau altul de adevărul transmis de mesajul unei scrieri şi a