În 1956, titlul de Miss Universe a mers pentru a doua oară în Statele Unite, la Carol Morris. În anul următor, Gladys Zender a câştigat pentru prima oară pentru Peru, dar şi pentru o ţară din America Latină. Carol Morris este a doua reprezentantă a Statelor Unite care a câştigat competiţia Miss Universe. Concursul, la care au participat 30 de frumuseţi, a avut loc la 20 iulie 1956, în Long Beach, California.
Cu doar câteva zile înainte, la 24 iunie, Morris le învinsese pe cele 19 competitoare care râvneau la titlul de Miss Iowa şi apoi pe cele 24 de la Miss SUA. Morris, în vârstă de 20 de ani, studentă la Universitatea Drake, nu a plâns atunci când a primit titlul, deşi a fost aplaudată de peste 4.500 de spectatori.
Mândria oraşului
Carol s-a născut în 1936 în Omaha şi a fost unicul urmaş al preotului LaVerne Morris şi al soţiei lui. Familia s-a mutat apoi în Ottumwa. Acolo, Carol a devenit campioană la înot şi a lucrat ca salvamar la piscina din oraş. În adolescenţă s-a remarcat cântând la vioară, dar şi în corul bisericii.
Primul ei contact cu un concurs important de frumuseţe a avut loc în 1954, la Miss SUA, unde a reprezentat Iowa. După ce a primit titlul de Miss Universe, a plecat la Hollywood pentru a-şi îndeplini angajamentele. Abia la mijlocul lunii august s-a întors din nou în Iowa, unde a fost aşteptată cu mândrie.
Când avionul în care călătorea a aterizat în Ottumwa, 2.000 de oameni erau acolo, în aşteptarea ei. O formaţie a cântat piesa „Ain’t She Sweet“, iar Morris a primit cheia de aur a oraşului.
A fost vedeta unei parade prin mijlocul oraşului, la care a arătat trofeul de aur pe care îl câştigase. Devenită faimoasă, Morris a primit un contract de film şi a început lucrul. În lungmetrajul „Crazy Love“, Miss Universe 1956 a jucat cu un Don Juan al momentului, Jeff Chan