Doar două cuvinte: "Interzis minorilor", poate cu precizări privind vârsta minimă care permite accesul, bucuria nebună de a-i înşela pe cei însărcinaţi să păzească teritoriul interzis, uneori colaborarea vinovată a părinţilor. Ce colecţie de amintiri dintr-o adolescenţă destul de cenuşie! Poate că era de vină şi ideea că tot ce nu este obligatoriu este strict interzis, definiţie a regimului totalitar de orice culoare. Subiectele interzise nu lipseau, fie că era vorba de sex, fie de altceva. Să precizăm, nu cenzură, ci interdicţie. Absolută.
Ispita era deci totală, irezistibilă, indiferent de subiect. Printre interdicţiile cât se poate de ispititoare figura şi tortura, de la istorie la practică. Oricine a învăţat puţină psihologie şi mai ales oricine a practicat-o ştie foarte bine că mulţi copii au fantezii sado-masochiste care le preced pe cele erotice. Ceea ce este acceptabil în psihologia infantilă devine însă patologic dacă este vorba de adulţi. Şi totuşi de mii şi mii de ani oamenii au fost torturaţi. Şi mai sunt încă, deşi, aşa cum vom vedea, rezultatele scontate sunt rareori obţinute.
Dacă ar fi să ne luăm după o definiţie dată de un for internaţional, tortura constă în provocarea unei dureri sau suferinţe, fie ea fizică sau psihică, cu scopul de a obţine informaţii sau mărturisiri. Cei care îşi fac din ea o profesie, torţionarii şi călăii, nu sunt priviţi cu simpatie, nici măcar de cei care le oferă slujba. Dacă ne-am întreba ce îi face să aleagă o asemenea ocupaţie, răspunsurile ar fi ambigue, poate sadismul, poate regresia. În anumite culturi ale Orientului, torţionarii aparţin unei alte etnii, considerate din principiu inferioară, decât cea care îi foloseşte.
O listă a metodelor de tortură se poate întinde pe foarte multe pagini, dar clasificarea lor este relativ simplă. Tortura psihologică, de la şantaj (desemnat prin
