Au căzut prefecţii celorlalţi, subpre­fecţii, ge­neralii, coloneii, probabil se va face în curând ordine şi în cimitire, stabilindu-se şi punându-se în operă o strictă ierarhie de partid până când nu va rămâne numai el, partidul prezidenţial.

Noua organizare a Guvernului român vine să răstoarne toate locurile comune ale domeniului. Aşa ceva nu s-a mai văzut de multă vreme. Miniştri superperformanţi călăresc confortabil domenii de ac­ti­vi­tate fără nici o legătură directă între ele. Ministrul transporturilor, om al Re­naşterii, fără îndoială, situat undeva între Michelangelo, Zăroni şi Dacian Cioloş, a reuşit să se ilustreze în cele 9-10 luni ale noului său mandat prin fapte de arme care-l situează mult în afara simţurilor noastre. El a construit numeroase autostrăzi, şosele, aeroporturi şi figuri de stil, a pus în operă atât visul înaintaşilor, cât şi coşmarul urmaşilor, reuşind, până la urmă incredibila performanţă ca, într-o săptămână, în locuri diferite din această ţară, să deraieze trei trenuri.

Putea rămâne această situaţie excepţională îngropată prin văgăunile unde au căzut vagoanele? Nu era normal ca societatea, ţara, prin partidul ei conducător (momentan) să-l onoreze pe modestul campion al deraierilor? N-a mai surprins pe nimeni, aşadar, investitura pe care a primit-o Radu Berceanu de la preşedintele Băsescu şi de la premierul Boc, de a conduce şi agricultura. Şi când zicem agricultură zicem puţin, pentru că în această noţiune încap şi pădurile, şi apele, şi civilizaţia rurală. Numai într-un trecut legendar am mai putea descoperi astfel de atleţi ai supranormalului, care dădeau 2-3 clase într-un an şi 4-5 ministere dintr-o mână în alta.

Şi de ce n-ar fi aşa? Oare trenurile, când merg, nu merg prin agricultură? Nu străbat ele păduri compacte şi crânguri singuratice? Nu trec ele, acolo unde există poduri, peste ape şi