Mircea Crainiciuc şi Marius Şumudică au fost demişi de conducere, după rezultatele slabe ale echipei din campionat
A fost nevoie şi de o a treia umilinţă pentru a declanşa haosul care domnea în cadrul clubului de ceva vreme. Jucătorii au protestat împotriva conducerii, pentru neplata primelor şi salariilor, şi ameninţă că nu se vor mai prezenta la antrenamente în cazul în care unul dintre componenţii echipei va fi dat afară.
După eşecul ruşinos de la Botoşani (scor 1-4, cu care ne-am obişnuit), Consiliul de Administraţie al FC Farul s-a întrunit, târziu în noapte, într-o şedinţă în care s-a luat decizia demiterii preşedintelui Mircea Crainiciuc. Patronul Farului, Giani Nedelcu, a motivat această decizie declarând că transferurile pe care Crainiciuc le-a realizat vara trecută nu au dat satisfacţie şi au adus echipa la un punct de locurile retrogradabile. Noul preşedinte este Marcel Lică, cel care a mai ocupat această funcţie şi în trecut. Tehnicianul Marius Şumudică a fost, de asemenea, dat afară de la echipă, după rezultatele din ultima perioadă ale formaţiei de la malul mării. În cazul antrenorului, conducerea Farului nu a ţinut cont de faptul că jucătorii au făcut un protestla stadionla adresa conducerii, ameninţând că, dacă antrenorul sau oricare dintre jucători va fi dat afară, nu se vor prezenta la următorul meci de campionat. „Dacă nu mai vin la antrenamente, să-i plătească Şumudică", a fost replica lui Giani Nedelcu. De asemenea, fotbaliştii au mai reclamat neplata unor restanţe financiare. În plus, Şumi i-a anunţat pe jucători, după înfrângerea cu FC Botoşani, că nu vrea să mai continue la echipă. Şumudică a discutat cu o parte dintre jucătorii săi, după eşeculcu FC Botoşani, şi le-a transmis că vrea să plece de la echipă din cauza problemelor existente la club. „Suntem vinovaţi cu toţii pentru rezultate, jucători, antrenori, dar principalii