Îmi pare rău că am aşteptat cu observaţia asta până când şi-a anunţat Sorin Oprescu candidatura pentru Cotroceni, sigur se va găsi cineva să interpreteze. Dar să observăm ce aveam de observat. Într-o zi, primarul Capitalei a scos Dali din parcări. După autostrăzi suspendate, băncuţe croite după asemănarea Ozanei cea frumos curgătoare, baba oarba cu contracte reziliate prin Centrul Istoric şi aceleaşi străzi purtând pecetea incompetenţei lui Videanu, am crezut că pot să împrumut de la Turcescu o bilă albă, prima pe care i-aş fi dat-o lui Oprescu.
Înainte de a continua, trebuie să spun că afacerea Dali mi s-a părut întotdeauna că aduce mai mult a extorcare decât a serviciu public. Aversiunea a sporit din momentul în care au mutat vreo sută de metri baraca cu barieră din faţa Operetei , ocupând tot ce însemna trotuar în jurul Teatrului Naţional. Atât, nici un om angajat în plus, nici măcar o linie trasă pe aflat. Eu, care îmi mai lăsam acolo maşina peste weekend, am descoperit că berea s-a scumpit brusc cu vreo 3-400.000 de lei vechi. Şi am zis de rău despre doamna Udrea, în răposata “Pe repede înainte” din răposatul Cotidianul (oooops, asta a fost o răutate), doamna Udrea m-a sunat să-mi spună că n-are nici o treabă cu Dali, eu n-am crezut-o, în fine, să revin la Oprescu. Mă, uite că omul chiar poate să facă şi altceva decât miştouri ieftine. Totuşi, n-am fost 100% convins, şi sper că înţelegeţi de ce, abia când i-am văzut pe cei de la Dali strângând taraba de la TNB am pus mâna pe telefon să-l sun pe Turcescu. Bine că tomanecredinciosul ce sunt a amânat pe a doua zi să sune.
Era spre seară, tot pe la TNB (sa nu fie confuzii, mergeam la Motoare, nu la teatru), parcam. O voce, să zicem gravă, îngână: parcarea, domnu’. Da, bine, ştiu că vocea gravă nu e din filmul cu îngânatul, dar suna bine. Ce parcare, domnu’. Păi, parcarea. Te-a trimis Oprescu? Tace şi