* ca geometrie scenică, "Cum gândeşte Amy" are ceva din structura compoziţională a unei producţii cinematografice * Cătălina Buzoianu a pus în scenă o piesă remarcabilă
Ultima seară a Festivalului "Zile şi nopţi de teatru european la Brăila" a adus în prim-plan una dintre cele mai bune piese din ediţia acestui an: "Cum gândeşte Amy", de David Hare, în regia reputatei Cătălina Buzoianu, cu actorii Valeria Seciu şi Mihai Dinvale.
Caruselul tipologiilor
"Cum gândeşte Amy" poate fi interpretată din mai multe unghiuri. În primul rând, piesa este o analiză a "demenţei" conceptualiste faţă de care Marea Britanie a manifestat o adevărată dependenţă odată cu a doua jumătate a secolului XX. În al doilea rând, este o satiră la adresa "zonei de tensiune" dintre patriarhatul teatrului clasic şi patriarhatul teatrului contemporan, "zonă" care a ruinat cariera multor actriţe înzestrate. În al treilea rând, este o dezbatere pertinentă despre conflictul valorilor artistice versus gustul poporului. În al patrulea rând, este un manifest împotriva deformării imaginii teatrului de către mass-media. Şi, nu în ultimul rând, este chiar un apel la adresa tuturor formelor de ignoranţă motivate politic şi elogiate critic.
Ca geometrie scenică, "Cum gândeşte Amy" are ceva din structura compoziţională a unei producţii cinematografice, şi anume autenticitatea jocului actoricesc, bazat mai mult pe redarea apartenenţei culturale a ego-ului personajului decât pe manifestarea impetuoasă a personalităţii. Ca atmosferă, piesa cuprinde o desfăşurare amplă a acţiunii, trasând o axă a mentalităţilor sociale, şi sociologică, ce traversează mai multe perioade de timp, începând de la decăderea tradiţiei elitare englezeşti, pe undeva pe la sfârşitul anilor '70, trecând apoi prin neoromantismul electro-pop al anilor '80 şi sfârşind în noile politici feministe de la începutul ani