Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Amical cu Internaţional Curtea de Argeş pentru FC Braşov

Publicat in Adevarul, marți 6 octombrie 2009 ·

Antrenorul echipei FC Braşov, Viorel Moldovan, a profitat de pauza competiţională prilejuită de meciurile naţionalei cu Serbia şi Feroe, programând un test de verificare la sfârşitul acestei săptămâni. FC Braşov şi Internaţional Curtea de Argeş au perfectat o partidă amicală ce se va disputa vineri, 9 octombrie, pe stadionul Tineretului. Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori în acest sezon, braşovenii câştigând de fiecare dată, 3-0 în campionat şi 2-0 într-o partidă amicală.

În altă ordine de idei, jucătorul lui FC Braşov, Ionuţ Voicu, a marcat în meciul cu Oţelul primul său gol în Liga I. „ Mă bucur că am reuşit să marchez primul meu gol în Liga I, însă sper să nu fie şi ultimul. Păcat că nu am reuşit să obţinem la Galaţi decât un punct, pentru că se putea mai mult. Pentru mine, important este să joc cât mai mult şi să ajut echipa să-şi îndeplinească obiectivele. Am avut un start bun de campionat şi trebuie să confirmăm şi în meciurile următoare.

Primul joc, cel cu Dinamo, este cel mai dificil, însă vom da totul în teren să câştigăm. Ştim că Dinamo este o echipă puternică, însă noi suntem invincibili pe teren propriu şi ne dorim să continuăm pe aceaşi linie. Sperăm să învingem pe Dinamo pentru că vrem să ne menţinem în primele locuri “, a declarat Voicu pentru site-ul oficial al clubului.

Altfel, după meciul cu Oţelul, Rui Duarte s-a accidentat uşor şi va avea nevoie de câteva zile de repaus. Un alt jucător cu probleme medicale după meciul de la Galaţi este Dorel Zaharia, care are o contractură musculară şi necesită o pauză de două zile.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 50 minute
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - SUA şi Ucraina semnează un acord de securitate pe 10 ani, considerat un precursor al aderării la NATO. Mesajul lui Biden către Putin

News.ro acum 30 minute
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să consolideze apărarea Ucrainei împotriva invadatorilor ruşi. Acordul, semnat în marja summitului G7 din Ital

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov / Sunt anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate

News.ro acum 54 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 4 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 4 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 9 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 3 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 52 minute
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum 5 ore
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/33°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°