Deşi Radu Mazăre a declarat pe 1 octombrie că, la începutul săptămânii, directorii echipei sale îşi vor da demisia, acest lucru nu s-a întâmplat
„Echipa lui Mazăre" nu mişcă în front. Directorii numiţi în funcţii de PSD sau menţinuţi pe posturi de partidul primarului Constanţei nu au făcut, ieri, gestul anunţat de preşedintele organizaţiei PSD Constanţa.
Radu Mazăre a anunţat încă de joi, 1 octombrie, că echipa sa de la conducerea instituţiilor descentralizate, ce au revenit PSD prin negocierea purtată la nivel judeţean, va pleca la începutul acestei săptămâni. „În principiu, în frunte cu prefectul, toată echipa lui Mazăre pleacă, pentru că ea vrea să facă treabă. Dacă n-are cu cine, nu stă", a fost declaraţia şefului PSD Constanţa în ziua ruperii Coaliţiei.
Ieri, în prima zi a săptămânii de după ieşirea PSD de la guvernare, directorii de instituţii descentralizate la care s-a referit Radu Mazăre nu aveau încă gânduri de ducă, ci doar de... muncă, după cum ne-au declarat cei cu care am stat de vorbă.
„Nu pot să-mi iau geanta şi să plec"
„N-am luat nicio decizie. Ne vedem de serviciu în continuare. Nu pot să-mi iau geanta şi să plec, când noi avem atâtea probleme. Dacă va fi conjunctura, ne vom da demisia, că nimeni nu ţine cu dinţii de funcţie", ne-a declarat Camelia Ciobotaru, şefa Autorităţii de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa.
„Să-şi facă alţii griji pentru funcţie"
Liviu Mocanu a părut un pic surprins să audă că, pentru funcţia pe care o ocupă în prezent, PD-L a nominalizat deja două persoane. „Nu prea sunt la curent pentru că am fost plecat. Am venit la muncă azi", a afirmat şeful Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. El a menţionat că pentru funcţia pe care o ocupă a dat mai multe examene în ultimii ani, dar a adăugat că nu-şi face prea multe griji dacă îşi va pierde postul. „Să-şi facă alţii griji p