Camerele web care vor inregistra cele 14 ore de vot din sectiile speciale sunt cel mai solid argument invocat, marti, de premierul Emil Boc in sustinerea promisiunii ca alegerile prezidentiale de pe 22 noiembrie nu vor fi fraudate.
Prezent, marti seara, in platoul televiziunii publice, seful Executivului a fost intrebat care sunt masurile pe care le va lua Guvernul ca sa limiteze turismul electoral.
Premierul a invocat intai "garantiile oferite de lege", apoi a amintit ca va exista o singura sectie de votare speciala pe judet si a apoi a dezvaluit care este arma secreta pe care se bazeaza atunci cand da asigurari ca alegerile nu vor fi fraudate: "camera web care filmeaza".
"Alegerile nu vor fi fraudate. Garantiile sunt cele oferite de lege. Turismul electoral va fi limitat, va exista o singura sectie de votare speciala pe fiecare judet... Exista o camera web care filmeaza", a explicat Emil Boc.
Masurile de reducere a turismului electoral au fost enumerate de premier dupa ce acesta a avertizat ca nu a venit degeaba de la Cluj la Bucuresti si ca va duce la bun sfarsit reformele pe care le-a inceput.
"Imi voi face datoria in fiecare zi, indiferent de orice motiune de cenzura. Nu am venit degeaba de la Cluj la Bucuresti. Stiam ce ma asteapta. Dar voi duce aceste reforme la capat", a promis Boc
Masuri anti-frauda electorala
Guvernul a decis, pe 24 septembrie, infiintarea a peste 3.500 de sectii speciale pentru alegerile prezidentiale, rezervate persoanelor care nu se afla in localitatea de domiciliu in ziua votului, precum si amplasarea de camere web care vor inregistra pe toata perioada votului, in toate sectiile speciale.
Camerele web, conectate la calculator, vor inregistra cele 14 ore de vot din sectiile speciale. Surse din cadrul Guvernului au anuntat ca pregatirea instalar