Poliţiştii şi magistraţii au protestat faţă de proiectul legii pensiilor şi faţă de conţinutul acestuia. Consiliul Superior al Magistraturii a precizat într-un comunicat că nu i s-a cerut avizul pentru proiectul Legii pensiilor, pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea, deşi noua lege ar reevalua şi vârstele standard de pensionare pentru persoanele care vor fi integrate în sistemul de pensii din magistratură. Potrivit Legii de Organizare a Magistraturii, plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti”. Poliţiştii nu apucă 60 de ani
Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marin Gruia, a declarat cănu este de acord ca vârsta de pensionare pentru personalul din apărare, ordine publică şi siguranţă să crească, pe motiv că speranţa de viaţă a poliţiştilor este de 62,5 de ani. "Domnul Emil Boc îşi demonstreză consecvenţa în a emite acte normative încălcând legi şi regulile dialogului social. Am auzit că această lege a pensionării a fost discutată cu asociaţiile de pensionari.
Ar fi ca şi cum cei cu cancer ar negocia cum să prevină cancerul", a declarat Gruia, care a precizat că Federaţia Sindicatelor Poliţiştilor nu este de acord cu promovarea legii fără negocierea cu partenerii sociali. "Poliţiştii nici nu apucă 60 de ani", a mai spus acesta. Avertisment
"Domnul Boc să zică merci dacă scapă de ziua de mâine. Avem semnale că, la miting, vom fi nevoiţi să ne transformăm din participanţi în forţe de ordine", a spus Marin Gruia, făcând referire la mitingul anunţat pentru mâine, unde Sindicatul Poliţiştilor participă cu o mie de membri. Asumarea lui Boc
Guvernul îşi va asuma răspunderea pe legea sistemului unitar de pensii, a declarat, azi, premierul Emil Boc, la finalul unei şedinţe a Executivului. Boc a afirmat că vârsta