În zilele astea totul a părut fluid şi de neînţeles.

Vedeam o isterie care părea ori ilustrarea unei nevozităţi dată de neputinţă, ori o reflectare a unei emoţii dată de teama că lucrurile nu vor merge pe calea cea bună.

Nu înţelegeam ce s-a întâmplat pentru că nu priveam destul de departe înapoi în timp.

Cred că povestea începe cu momentul naşterii ideii ca Geonă să candideze la funcţia de Preşedinte al României.

Având în vedere că Băsescu părea a veni dintr-o luptă surdă cu Tăriceanu şi cu G322 în mintea strategilor partidelor era slăbit. Probabil, celor care hotărau mersul lucrurilor în PSD îl vedeau pe Geoană instalat în scurt timp, în poziţia de principal favorit.

Părea că e destulă o expunere mediatică suficientă ca lucrurile să intre pe calea dorită.

Caravana a pornit, au apărut câteva evenimente spectaculoase, dar după un timp, surpriză. Băsescu era tot departe, iar Geoană nu reuşea să atingă nici măcar scorul partidului. Deconcertantă chestie.

Mediatizarea era destul de puternică, INTACT muncind din greu la astam, plătindu-şi astfel, datoria faţă de PSD, datorie rezultată din luarea la remorcă a PC, partid care are în dotare, respectivul trust media.

Era o singură soluţie, dacă Geoană nu e capabil să urce peste o anumită limită, trebuia coborât Băsescu. Dar cum? Rezistase furiei G322. Ba, parcă ieşise întărit.

Au fost dezlegaţi câinii.

Au fost înscenate scandaluri, s-a încercat definirea celor pe care alegătorul îi percepe ca apropiaţi Preşedintelui, ca pe un clan malefic pentru România. Se lansau o mulţime de scandaluri, nici nu conta că se răsuflau a doua zi. Din urletul halucinant al mediei rămânea o concluzie: „Băsescu e de vină, Băsecu e malefic, Băsescu trebuie să plece"

După intrarea la guvernare a PSD am observat un Geoană care vorbea mai multe prostii şi decât Vanghele însuşi. @