Ne apropiem cu paşi repezi de alegerile prezidenţiale. Uzura nu va fi doar de partea celor care vor candida, ci şi de partea celor care vor vota. Sau nu.
Am început să nu mai suport emisiunile cu mesaj electoral. Cred că mulţi sunt în asentimentul meu. Mi se pare de bun simţ iniţiativa unui site de ştiri al unei televiziuni de profil, de a anunţa, pe un slide ce caroiază articolele pe teme politice, că pagina web respectivă poate conţine mesaje politicianiste sau demagogice. Este ca şi avertismentul pentru site-urile cu conţinut obscen explicit, care avertizează că minorii nu au voie. Diferenţa este că, în cazul de faţă, tentaţia fructului oprit nu există. Am avut o zi proastă ieri, încărcată. Tuturor ni se întâmplă. Face parte din traiul de zi cu zi. În acest context, nu mai puteam să suport să îl aud pe Oprescu, noul candidat la prezidenţiale, ieşit ca un iepure din pălărie, cum minte românii că vrea să le fie preşedinte ca să-i unească, să le reprezinte interesele, indiferent de culoare politică etc etc. Ultima parte se traduce, de fapt, prin faptul că noul candidat, care îngroaşă linia de start a prezidenţialelor, vrea electorat de la toate partidele. Logic. Nici nu avea cum să fie altfel, având în vedere faptul că omul nu are partid. S-a declarat, din nou, independent, trecând prin a doua poartă a purgatoriului, către starea de nirvana, care pentru el înseamnă acum statutul de preşedinte. Oprescu se declară independent pentru a doua oară, sperând că şi acum îi va purta noroc, ca prima dată. Dar cine este Oprescu? Cine este el pentru restul românilor, care nu locuiesc în Capitală? Şi cine este el, până la urmă, pentru bucureşteni? Mă îndoiesc să se fi schimbat atât de mult la faţă Capitala, după venirea sa. Cred că dacă s-a decis să candideze şi să ne bruieze cu mesaje în plus, faţă de cele programate, trebuia să-şi facă şi un bagaj de realizări bune,
