Furia dusa la extrem a sefilor de sindicate in aceasta perioada are, pe linga motivele ce tin de afilierile lor politice si de afaceri, un temei extrem de pragmatic. Probabila pierdere a Puterii. Odata cu aparitia Legii Salarizarii Unitare, marja de negociere sindicate-Guvern se reduce enorm, lasind sefii sindicatelor fara principalul instrument de presiune si santaj. Corolar - falia existenta dintre sefii de sindicate si sindicalistii de rind se va largi consistent.
Ce pierd si cum pierd sefii de sindicate:
Legea Salarizarii Unitare creeaza un cadru precis pentru evolutia salariilor bugetarilor. Prin aplicarea ei, sindicatele mai au doar doua instrumente de negociere/presiune in relatia cu statul:
- coeficientul de baza, in functie de care se calculeaza absolut toate salariile bugetarilor
- legile anuale prin care veniturile bugetarilor vor fi aduse la nivelul maxim al lunii decembrie 2009
In acest moment, un Executiv ferm si bine ancorat in realitatea economica poate taia din fasa excesele sindicalistilor. Majorarea coeficientului de baza se va face greu, pentru ca va produce cresterea in masa a milioane de salarii, nediferentiat. Or, o astfel de masura nu poate fi luata decit daca ai resurse clare.
Ce dispare din relatia sindicate-stat? Arbitrariul negocierilor pe ramura, adica acel instrument care le-a permis sindicalistilor-parlamentari-oameni de afaceri sa aiba o pozitie privilegiata in orice tip de guvernare.
Dispare posibilitatea ca sindicatele sa ceara in public drepturi uriase pentru salariati fara productivitate, pentru ca in spatele usilor inchise sa primeasca fonduri gri, sedii in centrul oraselor sau statiuni intregi intru gestionare.
Legea (nu fac nici un comentariu despre cit de buna sau de proasta e pentru bugetari) stabileste un cadru strimt de negociere pentru sindica