Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Supravieţuitor: „Eu şi copilul meu am avut zile de la Dumnezeu”

Publicat in Adevarul, miercuri 7 octombrie 2009 ·

Un piteştean poate spune că s-a născut pentru a doua oară. A scăpat cu viaţă după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren.

O clipă de neatenţia a fost de ajuns pentru ca Gabriel Preda, în vârstă de 33 de ani, din Piteşti, să devină protagonsitul unei scene, tocmai bună pentru un film de acţiune. În câteva secunde a trăit cele mai cumplite clipe din viaţa lui.

Ieri, bărbatul conducea maşina personală, o Dacia Super Nova, prin localitatea Borleşti, unde are casă. Tocmai plecase de la gospodărie împreună cu fiul său şi se îndreptau către oraş. Pentru a ajunge la drumul principal Curtea de Argeş-Piteşti, Gabriel Preda trebuie să treacă peste calea ferată.

Trecerea nu este prevăzută ce semafor sau barieră. Aşa se face că, fiecare trecător trebuie să fie foarte atent la trenuri. Bărbatul şi-a aruncat privirea în stânga şi în dreapta. A văzut că dinspre Curtea de Argeş se îndreaptă „Săgeata albastră” dar nu a mai putut oprit motorul şi a apăsat şi mai tare acceleraţia.

Când mai avea puţin să depăşească pericolul, autoturismul a fost lovit de locomotivă. Din fericire, atât bărbatul cât şi fiul său au scăpat teferi.

A văzut trenul mult prea târziu

Gabriel Preda este şocat. Îşi dă seama de pericolul la care şi-a expus fiul, dar în acelaşi timp spune că nu i-a mers sistemul de frânare şi nu a avut de ales.

„Am avut zile de la Dumnezeu! A făcut o minune. Am apăsat pedala de frânare la blană, dar nu a mers. În fracţiunile acelea nu ştii cum reacţionezi. Totul trece fulgerător prin minte. Nu mă gândeam decât la copil. Când am văzut că vine trenul spre noi am decis să apăs acceleraţia şi mai tare. L-am văzut din scurt. Nu am avut de ales. Am riscat.”, a explicat bărbatul în faţa poliţiştilor.

Copilul nu s-a panicat, întrucât tatăl a încercat pe cât posibil să-şi stăpânească emoţiile în faţa lui. Imediat după incident,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 6 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 2 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 2 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 4 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Mega-scandal la Kiev chiar înainte de conferinţa internaţională privind reconstrucţia Ucrainei. Un lider demisionează și acuză guvernul că i-a pus beţe în roate

Ziare.com acum o ora
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe / Materialele electorale, păzite de personalul MAI

HotNews acum 37 minute
Oficialii Poliţiei Române au anunţat, luni seară, că procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe, iar procesele verbale, sacii cu voturi şi toate materialele electorale au fost predate şi sunt păzite de personal al Ministerului de Interne pâ

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 7 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 4 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 4 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Vremea

București
acum

26°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
vin.

18°/26°
Iasi
acum

24°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

15°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
vin.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°
vin.

16°/25°