Deţinătorul titlului de Mister Suedia 2007, dar şi unul din manechinii preferaţi ai brandurilor Armani şi Boss a acordat un interviu în exclusivitate pentru Adevărul. De ce crezi că ai avut aşa un mare succes în Thailanda?
Am decis să mă mut în Thailanda, pentru că auzisem că manechinii de rasă mixtă o duc foarte bine acolo. Aşa a şi fost. După ce am ajuns acolo, la două zile, am fost ales într-un show în premieră pentru Calvin Klein.
Manechinii thailandezi nu sunt apreciaţi?
Industria modei din Thailanda e foarte dezvoltată. Problema este că thailandezii arată toţi la fel şi atunci ei sunt în căutare de feţe interesante, exotice.
Cum ai ajuns să fii manechinul preferat al lui Armani sau Boss?
E simplu. Dacă ai câteva nume în spate, ajungi să fii solicitat fără să mai participi la castinguri. Aşa mi s-a întâmplat şi mie.
Ce calităţi trebuie să aibă un model ca să ajungă la nivelul tău?
În primul rând să aibă trăsături ale feţei ieşite din tipar. Să fie bine constituit, dar nu masiv şi, nu în ultimul rând, caracterul uman. La acest nivel e esenţial.
Cum ţi se pare industria modei din România?
Din ce am observat până acum, pot spune că este diferit de aproape orice loc din lume. Dacă ai bani sau eşti cunoscut eşti foarte apreciat ca model, chiar dacă nu eşti neaparat cel mai bun.
Cum te-ai adaptat la Cluj?
Sunt de puţin timp aici, însă oamenii sunt extrem de deschişi, comunicativi. Ce am observat deja e că oraşul e extrem de ieftin, de aceea mai glumesc şi zic că un suedez o duce aici ca un rege.
Ai de gând să continui cu modellingul?
Deja am filmat un spot publicitar la Bucureşti, alături de Monica Columbeanu. Accept oferte care mă provoacă, însă doar în limita timpului liber.