Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In jur de 6.000 de sindicalisti s-au adunat, in Piata Victoriei, la mitingul Aliantei Bugetarilor

Publicat in Romania Libera, miercuri 7 octombrie 2009 ·

Aproximativ 6.000 de sindicalisti s-au adunat, in Piata Victoriei, la mitingul Aliantei Bugetarilor, potrivit purtatorului de cuvant al Jandarmeriei Bucuresti, Marius Militaru, care spune ca nu s-au inregistrat incidente pana la aceasta ora, informeaza Newsin.

Peste 20.000 de sindicalisti sunt anuntati sa participe la protestul legat, in principal, de problema salariilor.

Lista revendicarilor incepe cu salariile, mai exact cu refacerea grilei din Legea unica, initiativa la care chiar premierul Boc i-a invitat, luni, pe sindicalisti, cu conditia "respectarii constrangerilor bugetare". Sindicalistii mai cer un salariu minim pe economie de 740 lei in 2010 si de 1.300 lei in 2014, majorarea pensiilor, asigurarea protectiei lucratorilor aflati temporar fara loc de munca si dezvoltarea economiei nationale, in sensul sustinerii unitatilor economice, dupa cum a declarat vicepresedintele Cartel Alfa, Octavian Luca.

La miting participa reprezentantii principalelor centrale sindicale (BNS, CSDR, CNSLR-Fratia si Cartel Alfa), insa sunt anuntate intariri dinspre Alianta Bugetarilor si Uniunea Nationala a Studentilor din Romania, reprezentantii acesteia din urma declarandu-se solidari cu bugetarii si dorind sa reclame, si cu acest prilej, propriile probleme, printre care aceea a nereprezentarii in senatele universitatilor, potrivit noii legi a educatiei.

Mitingul se va desfasura in Piata Victoriei in intervalul 11.00-14.30. Dupa terminarea protestului, manifestantii vor putea parasi Piata Victoriei pana la ora 16.30, potrivit Jandarmeriei.

Masurile de ordine publica la acest protest sunt asigurate de peste 1000 de jandarmi si 540 de politisti. La fata locului vor fi prezente si doua echipaje de pompieri si patru ambulante SMURD, a mai spus Militaru. Aproximativ 6.000 de sindicalisti s-au adunat, in Piata Victoriei, la mitingul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 7 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 8 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 6 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 9 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 7 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 13 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 8 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 12 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 11 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°