Preşedintele venezuelan Hugo Chavez a intrat în clubul politicienilor care fac glume pe seama armelor de distrugere în masă, scrie guardian.co.uk. Sursa: Reuters
În cadrul unei reuniuni televizate a cabinetului, Chavez l-a întrebat pe ministrul industriilor şi al mineritului, Rodolfo Sanz: "Cum stăm cu uraniul pentru Iran, pentru bomba atomică?".
Remarca batjocoritoare a atras chicote în rândul membrilor cabinetului. Observaţiile au fost făcute în contextul în care, luna trecută, au apărut informaţii că Iranul ajută Venezuela să detecteze depozite de uraniu şi să dezvolte un program nuclear.
Chavez s-a declarat împotriva unui program cu scopuri nucleare, apreciind că trebuie "încheiat acest lucru şi mers spre o dezarmare generalizată". Dar a instistat asupra faptului că Iranul şi Venezuela au dreptul "suveran" de a continua planurile pentru dezvoltarea energiei nucleare în scopuri paşnice.
De cealaltă parte, Occidentul este îngrijorat de posibilitatea transferurilor de uraniu între Iran şi Venezuela.
Preşedintele venezuelan a subliniat, însă, că nu s-a pus problema trimiterii de uraniu în Iran, care are depozite suficiente şi nu are nevoie să importe.
Şeful de stat a negat că ar primi ajutor cu tehnologia nucleară. "V-au păcălit. Aceasta este doar o strategie pentru a ataca Venezuela, spunând ca noi construim o bombă atomică. Este o nebunie!", a afirmat Chavez, într-un interviu cu Larry King.
De-a lungul anilor, şi alţi oficiali au transformat sensibilul subiect al armelor de distrugere în masă în motiv de distracţie.
Pe 11 august 1984, Ronald Reagan, în timpul unui probe de sunet pentru intervenţia sa săptămânală la radio, glumeşte că a scos Rusia în afara legii şi că "în cinci minute începem bombardamentul".