Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papandreu nu va schimba Grecia într-o sută de zile

Publicat in Jurnalul, miercuri 7 octombrie 2009 ·

Noul premier socialist grec Georgios Papandreu, care şi-a preluat mandatul astăzi, le-a promis concetăţenilor săi că le va da puţin "timp să respire", înainte de a da piept cu realităţile economice alarmante, provocate de cheltuielile publice foarte mari şi de creşterea deficitului public.

Papandreu a mai anunţat un "plan de acţiune de 100 de zile", pentru redresarea economiei, care cuprinde şi un pachet de stimulente financiare de până la 3 miliarde de euro, reforme fiscale şi investiţii în infrastructura ţării, scrie Associated Press. "Nu vom schimba Grecia în 100 de zile", a declarat el după întâlnirea cu membrii cabinetului său, care au fost şi ei învestiţi oficial. "Dar vom da ţării suficient timp ca să respire şi să îşi adune forţele pentru importantul pas înainte pe care trebuie să-l facă", a adăugat premierul.

În discuţiile avute cu cei 36 de membri ai cabinetului său, Papandreu a promis că va lupta pentru anihilarea corupţiei, va extinde responsabilitatea guvernului său şi va promova o dezvoltare a ţării cu promovarea şi respectarea normelor de protecţie a mediului. "Va exista transparenţă peste tot, în toate deciziile privind managementul fondurilor, până la ultimul euro (...) Cetăţenii au dreptul să ştie pe ce se duc banii lor", a mai spus Papandreu. El a promis şi creşterea salariilor în sectorul public, pentru a contracara inflaţia, dar şi impozite mai mari pentru cei bogaţi.

DINASTIE POLITICĂ

PASOK, partidul lui Papandreu, a câştigat de departe alegerile de săptămâna trecută, în timp ce conservatorii au suferit o înfrângere umilitoare în faţa socialiştilor, care s-au întors în Parlament, după cinci ani în opoziţie, cu un număr confortabil de mandate - 160 de locuri, din cele 300, cât are Legislativul de la Atena.

Papandreu preia şi portofoliul de ministru de Externe, poziţie pe care a mai ocupat-o şi în fostul guvern social

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata americană a distrus în Yemen mai multe radare ale rebelilor houthi

Ziare.com acum 10 minute
SUA a anunţat vineri seară, 14 iunie, că a distrus în Yemen 7 radare care permiteau rebelilor houthi să vizeze nave, într-un moment în care aceşti rebeli îşi intensifică atacurile asupra traficului maritim din Marea Roşie, notează AFP. Comandamentul

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 7 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 12 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 9 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 8 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Al doilea sistem de rachete PATRIOT din România, declarat gata de misiune la poligonul Capu Midia

G4Media acum 11 ore
Exercițiul NATO Ramstein Legacy24 a avut loc în intervalul 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia din Constanța, și s-a încheiat cu certificarea pregătirii pentru misiune a unui nou sistem de apărare cu rachete PATRIOT , transmite Ambasada Statelor Uni

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 8 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vremea

București
acum

18°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°