Politica românească are propriul ei program spaţial care cuprinde lansările candidaţilor pentru scrutinul prezidenţial.
„Racheta” PSD, Mircea Geoană, a avut parte de nu mai puţin de trei lansări în interval de o lună. Nu pentru că primele ar fi fost nereuşite s-a procedat la ultima, de pe rachetodromul de la ROMAERO – ci pentru a demonstra lumii ce calităţi de zbor deosebite are acest candidat, chiar dacă, încă, procentajul său este sub cel al partidului – situaţie unică pentru cele cinci scrutinuri de până acum.
S-a lansat, de la Palat, şi Gigi Becali. Într-o atmosferă mai puţin incendiară (nu s-au făcut auzite lozincile de „susţinere” ale microbiştilor de la „Steaua”) şi fără clasicul pupitru (cu siguranţă că latidfundiarul a comandat deja vreo duzină) proaspătul europarlamentar şi-a făcut cunoscute ambiţiile, creditându-se cu şanse în condiţiile în care Băsescu s-ar fi abţinut să-şi mai încerce odată şansa.
Cea mai ingenioasă lansare i-a aparţinut însă „independentului” Sorin Oprescu, pe cale să devină „preşedintele scârbiţilor”. Cine l-a ascultat n-a mai avut nici o îndoială că doar greaţa faţă de toţi şi toate l-a mai putut face să-şi calce jurămintele faţă de bucureşteni că nu-i va părăsi, cum au făcut-o, înaintea lui, Ciorbea şi Băsescu. N-a mai putut însă să rabde şi atunci şi-a luat inima în dinţi, hotărât să termine odată cu ipocrizia de partid şi să instaureze epoca independenţilor sinceri.
Cea mai tristă soartă (de până acum) o are preşedintele în exerciţiu. Pentru faptul că l-a luat gura pe dinainte şi s-a scăpat, la Sânnicolaul Mare, că va candida – doar pentru a-şi verifica mandatul – partidul său l-a pedepsit expemplar: i-a anulat lansarea oficială prevăzută ce a avut loc la Sala Polivalentă, în două reprize. Parcă-i văd pe domnii Boc, Videanu, Blaga şi Berceanu, adunaţi la sfat şi constatând: uite c