Nr. 21991 / 06.10.2009
Refacerea habitatului la nivel de studii de fezabilitate
La începutul săptămânii acesteia, la sediul Primăriei Medgidia a avut loc o întâlnire între partenerii proiectului „Refacerea habitatului natural în zonele locuibile din teritoriile de dezvoltare Medgidia-Silistra”, derulat prin Programul Phare CBC România – Bulgaria 2006 şi reprezentanţii S.C. Argif Proiect S.R.L. Piteşti – elaboratorul celor 11 studii de fezabilitate necesare. La şedinţa desfăşurată în sala de consiliu a Primăriei Medgidia au participat factorii responsabili implicaţi în proiect, şi anume, membrii echipei de proiect din primărie, domnul primar Marian Iordache, reprezentanţi ai SC Argif Proiect SRL Piteşti., primarii membri ai Asociaţiei de Dezvoltare Zonală Medgidia – Castelu, Peştera, Mircea Vodă, Tortoman, Cuza Vodă.
În cadrul şedinţei au fost predate spre analiză, tuturor primăriilor partenere ADZM, drafturile studiilor de fezabilitate, urmând ca până la sfârşitul lunii octombrie să fie prezentate şi studiile în forma finală. S-au purtat discuţii cu privire la sursele de finanţare ale studiilor de fezabilitate realizate prin proiect (avantaje şi dezavantaje ale finanţării prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu şi ale delegării serviciului de salubrizare unui operator regional) precum şi analiza unor programe de finanţare deschise unde pot fi accesate fonduri pentru realizarea celor patru staţii de compostare şi a staţiei de sortare, din regiunea de dezvoltare Medgidia.
Contractul de finanţare este în valoare de 135.872 euro, din care 120.872 euro reprezintă suma solicitată de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, iar 15.000 EUR, contribuţia Consiliului Local Medgidia.
Prin studiile de fezabilitate pentru colectarea selectivă a deşeurilor (în localităţile Castelu, Cuza Vodă, Tortoman, Siliştea, Mirce