Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acumulatorii au rămas în urma perfomanţelor hard şi soft

Publicat in Jurnalul, miercuri 7 octombrie 2009 ·

Se conectează la internet fără fir şi rulează paginile cam ca pe un monitor, merge şi ca GPS, mp3 player sau televizor. La nevoie, primeşte şi anti-virus pentru a-ţi ţine corespondenţa business în siguranţă. Într-un cuvânt e "smartphone", telefon inteligent după cum s-a văzut, dar şi puternic dacă ne uităm la ultimele procesoare şi memorie RAM cu care este înzestrat. Ei bine, nu e perfect. Călcâiul lui Ahile este...acumulatorul.

Cu cât un telefon mobil este mai "inteligent", cu atât este mai încărcat cu fel de fel de aplicaţii. Producătorii se laudă acum cu procesoare la 1Ghz şi 512MB/1GB RAM pentru a susţine cât mai multe "ferestre" şi aplicaţii pornite.

Pe de altă parte, avem tarifele scăzute şi minutele incluse, alături de creşterea navigării pe internet (începută de revoluţia iPhone). Dar să nu uităm jocurile şi muzica stocată în terminal sau pe cardul de memorie ataşat... Toate acestea formează un bagaj excesiv de solicitant pentru acumulatori.

Odată cu lansarea pe piaţă a terminalelor cu acumulatori de 1350 mAh (miliamperi pe oră), producători şi operatori deopotrivă considerau această caracteristică printre atu-uri. Sigur, pe hârtie această valoare înseamnă ceva, mai ales dacă făceai o comparaţie cu modele concurente deja existente pe piaţă. Numai că utilizarea serioasă a acestor baterii nu a făcut decât să confirme această temere: acumulatorii au rămas cu mult în urma cerinţelor unui smartphone.

Dureri de cap

În aceste condiţii, un utilizator este pus în situaţia de a face alegeri între aplicaţii, fiecare client cu priorităţile sale: voce-mp3-radio-video-internet-jocuri.

Numai că această problemă afectează şi pe operatori, prin faptul că devin tot mai limitate utilizările terminalului.

"Asta este noua veste proastă pentru operatorii care tot încearcă să crească ARPU (venitul mediu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 2 ore
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 32 minute
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 12 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Actriţa fraceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din fimul Un bărbat şi o femeie, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 19 minute
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu, din nou membră în Consiliul de Administraţie TAROM, cu un mandat de 4 ani

News.ro acum 49 minute
Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu este din nou membru în Consiliul de Administraţie TAROM începând din data de 15 iunie. Mandatul noilor membri este de 4 ani. ”În urma finalizării procedurii de selecţie, Adunarea Generală a Acţionarilor

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 19 minute
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Undă verde pentru Mark Rutte în cursa pentru şefia NATO. Ungaria şi Slovacia nu se mai opun / Olandezul mai are nevoie de sprijinul României

Mediafax acum 58 minute
Premierul olandez Mark Rutte a promis că îi va oferi omologului său ungar, Viktor Orbán, o derogare de la activităţile NATO de sprijinire a Ucrainei dacă va fi numit secretar general al alianţei militare. Această promisiune este menită să asigure sp

Radu Mihaiu: Poliţia a început o anchetă privind buletinele preştampilate; Sectorul 2 are 3% voturi nule

G4Media acum o ora
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, s-a prezentat marţi la Secţia de Poliţie nr. 8 din capitală, pentru a oferi detalii cu privire la plângerea penală referitoare la buletinele de vot preştampilate cu sigla PSD. Potrivit Agerpres, Mihaiu a precizat

Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte miercuri la Palatul Cotroceni pe Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, la invitaţia şefului statului român. În 2024, Români

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

26°
mar.

21°/26°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

16°/28°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°