Spectacolul pe care publicul românesc îl poate vedea în cadrul festivalului eXplore este, pe de o parte, o investigare a relaţiei corpului cu spaţiul, iar pe de altă parte, o explorare a unei relaţii interumane născute în urma raportării asumate la spaţiu. Despre creaţia sa, Eleonore Didier mărturiseşte: „Corpul este imaginat în anumite ipostaze, spaţiul este organizat în planuri, iar ceea ce naşte dansul în această piesă este mişcarea inerentă imaginii. Poate că dansul este ceea ce am lăsat în urmă, fiind, în acelaşi timp ţinta spre care mă îndrept. Dar, ca întotdeauna, mă interesează, în mod deosebit, emoţiile. Pentru mine, ele sînt un alt mod de a spune istorii“. La nivel vizual, spectacolul poartă o amprentă suprarealistă. Două planuri perpendiculare, albe, care conţin la început un corp de femeie care investighează modalităţi de raportare la acest spaţiu ce pare suspendat în abis. Căutarea ei, la început doar la nivelul solului, este o cercetare a verticalităţii. Ulterior, corpul gol al femeii continuă investigaţia, intră şi iese din spaţiu, iar dezbrăcarea de veştminte poate fi „citită“ ca o dezbrăcare de formă. Accentul cade, întotdeauna, pe elementul vizual, a cărui finalitate este fixarea privirii într-o modalitate de expresie constituind punctul de start pentru o nouă formă a căutării. Odată cu apariţia în scenă a unui decor, reprezentat de o masă şi două scaune, şi inserarea în acest spaţiu a unui bărbat care, de-a lungul a jumătate din spectacol, va sta cu spatele la public, transformă structura de pînă acum a spectacolului. Pînă la această modificare, căutarea femeii fusese, aparent, fără obiect, sau, mai bine zis, în-sine, o căutare ce părea emanată de o autosuficienţă a propriului corp, nefăcînd altceva decît să ne arate un experiment direcţionat către propria singurătate. Semnificativă este aşezarea hainelor femeii pe scaunul gol. Acest gest