Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: PORTRET / Cătălin Teodorescu vrea să reînvie Ripensia

Publicat in Adevarul, joi 8 octombrie 2009 ·

Antrenor al echipei de fotbal feminin din Timişoara acum câţiva ani, tânărul tehnician speră că va reuşi să înscrie în campionat continuatoarea acelei formaţii. Actualul antrenor a evoluat ca jucător la CFR Timişoara, însă cariera i-a fost afectată de o accidentare serioasă. „Am ajuns până la echipa mare, unde am jucat doi ani. M-am accidentat la 19 ani, am stat şase luni pe margine. Ar fi trebuit să mă operez de menisc şi ligamente încrucişate, însă am preferat o pauză în care am făcut tratament, fizioterapie, recuperare. Când am revenit am mai jucat doar în Liga a IV-a, iar la 24 de ani am renunţat”, a spus Cătălin, care s-a ocupat apoi de şcoală.

„Am devenit antrenor de fotbal, categoria a III-a. Primii doi ani am fost profesor de sport, iar apoi am început să antrenez. Am avut două grupe la CSŞ, iar din acea generaţie mai sunt destui care joacă, unii la juniori la Poli, alţii în Liga a III-a din zonă”, a povestit Cătălin Teodorescu.

Cu Ripensia de la început

După experienţa de la Clubul Sportiv Şcolar, tânărul antrenor a ajuns la FC Ripensia, clubul care activează în Calea Lipovei. „Iniţial, am antrenat o grupă de băieţi, iar apoi mi s-a propus să iau echipa de fete, în 2006. Era un lot de 16 jucătoare, la antrenamente veneau cinci, iar la meciuri abia strângeam 11, ca să le trimit pe teren”, şi-a amintit Cătălin Teodorescu. Deplasările în ţară pentru meciuri erau adevărate aventuri la început. „Pleacam de aici, noaptea, înspre Bucureşti, iar a doua zi dimineaţa intram pe teren în capitală. Mergeam cu câte un microbuz de 16 locuri, însă luam doar 15 oameni, astfel încât fetele să se întindă pe rând, pe culoar. Mai cu bani de acasă, mai cu sandvişuri, după un an şi jumătate a apărut un sponsor care băgat ceva bani, iar apoi s-au mai schimbat lucrurile”, a povestit Teodorescu.

Viitor promiţător

@N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

Robert Popa, transferat de la FCU Craiova de o echipă de tradiție din Superligă

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
a anunțat oficial transferul lui Robert Popa (21 de ani), căpitanul României U20, de la , formația patronată de Adrian Mititelu care a retrogradat în Liga 2 de pe ultimul loc din Superligă. Popa a fost împrumutat de „Bătrâna Doamnă” pentru un sezon.

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 2 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum o ora
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 2 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 6 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Un nou cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum 4 ore
Meteorologii anunță pentru joi Cod galben de caniculă în București și 14 județe. În restul țării vor fi furtuni, până vineri dimineață. Un Cod galben emis joi vizează Muntenia, sudul Olteniei și în zona continentală a Dobrogei, unde se vor înregistr

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°