Trilogia cu care coregraful britanic Jonathan Burrows şi muzicianul Matteo Fargion au fost invitaţi în cadrul festivalului eXplore dance trebuie privită în ansamblul ei. Cele trei piese nu pot fi separate radical una de alta, ele fiind modalităţi de expresie diferite ale aceleiaşi problematici: structura „de partitură“ a lumii, în care sînt expuse comunicarea, oglindirea sau contrastul dintre un coregraf şi un muzician. Cu toate că a făcut performanţă ca balerin la The Royal Ballet în Londra şi recunoaşte deschis influenţa generaţiei de aur de la Judson Church, precum şi amprenta pe care Rosemary Butcher şi-a pus-o asupra modului în care se raportează la arta coregrafică, Jonathan Burrows dezvoltă un stil original, elaborat în egală măsură cu meticulozitate, inteligenţă şi umor. Deşi sînt create în ani diferiţi, cele trei piese – Both Sitting Duet (2002), The Quiet Dance (2005), Speaking Dance (2006) – sînt, de fapt, treptele aceluiaşi traseu de investigare a unui nou mod de a privi relaţia coregrafului cu o altă artă – în acest caz, muzica –, dar şi o cale de a stabili un acces direct către public. Colaborarea dintre coregraful Jonathan Burrows şi compozitorul Matteo Fargion, cea care a dus finalmente la crearea acestei trilogii, este esenţială pentru un mod inovator de concepere a faptului de a fi în scenă. În ultimii ani, creaţia celor doi artişti a devenit un subiect de interes major pe plan internaţional, cînd vine vorba despre dansul britanic. Începînd cu 2002, cei doi artişti au prezentat 170 de spectacole în 37 de ţări, iar în 2004 au cîştigat New York Dance and Performance „Bessie“ Award. Întreaga trilogie este o investigare subtilă, o căutare inteligentă a modului în care este percepută relaţia dintre dans şi muzică, dar şi a stabilirii intenţionate a unor spaţii de delimitare extrem de fragile între cele două forme de artă. Lumea devine o partitur