Un Volkswagen a izbit frontal un autotren, iar patru persoane și-au pierdut viața.
Un accident groaznic, petrecut în urmă cu aproximativ o oră, între localitățile Ciochiuța și Strehaia, a curmat viața a patru doljeni. Un autoturism Volkswagen Vento, care circula dinspre Craiova, a intrat pe contrasens și a izbit în plin un autotren încărcat cu ulei de palmier.
În Volkswagen se aflau două femei și doi bărbați din Podari, județul Dolj. Toate cele patru persoane și-au pierdut viața în urma impactului. „Eram la 40-50 de metri în spatele Volkswagen-ului. L-am văzut că merge în zig-zag, iar la un moment dat a virat brusc și a intrat pe contrasens. Pe partea drepată a drumului erau parcate două TIR-uri, probabil s-a speriat și a vrut să le evite. A virat mult stânga și a intrat în TIR-ul care venea din față”, ne spune Nicolae Hering, un șofer de TIR de 50 de ani, din Bihor, care a fost martor al cumplitului eveniment rutier.
La fața locului au sosit 6 echipaje ale Poliției Rutiere, dar și pompierii, care au prevenit orice pericol de explozie. Circulația pe drumul european E70 este în acest moment blocată pe ambele sensuri. Mașinile se strecoară cu greutate pe banda de urgență pentru a fluidiza traficul rutier.