Motto: „Mă poţi privi cu admiraţie, te rog de jos în sus

Căci milionul meu de parai mă face mai frumos" (Paraziţii)

Am studiat cu interes vreme de câteva ore topul 500 al milionarilor. Şi vorbim de milioane în euro, nicidecum în lei vechi şi ruginiţi. Nu te poţi abţine să nu te gândeşti, în timp ce răsfoieşti paginile lucioase ale catalogului cu miliardari, cum au reuşit oamenii ăia să strângă averile impresionante. Cum se face asta? Care este reţeta? Noi de ce nu putem? Cu ce sunt ei mai buni ca noi? Nu ne putem abţine să ne întrebăm, chiar şi retoric. Mai ales acum, când am auzit atâtea despre criză, încât ne vine să ne punem ştreangul de gât. Oriunde întorci capul, auzi „e criză, e criză!" şi crizaţii din jurul nostru ne adâncesc starea de panică. Ştiu, aş vrea să cred că nu este criză, dar nu pot. Cu toate astea, ţara este în pragul falimentului. Zeci de afacerişti şi-au pierdut business-urile, numai că milionarii de top se ţin ţanţoşi în picioare sau la volanul bolizilor lor cu piele crem. Şi mă întreb din nou? Cum au reuşit oamenii ăştia să fenteze criza?! S-o fi scris vreun manual pe această temă? Eu una nu l-am găsit pe nicăieri. Şi, chiar dacă au ieşit în pierdere în majoritate, niciunul dintre boşii ţării nu a ajuns la sapă de lemn. Au aceleaşi maşini bengoase şi aceleaşi preferinţe vestimentare de... marcă. Nu le cere nimeni să fie modestia întruchipată sau să se dea săraci dacă nu este cazul. Însă mi-aş dori să pot trăi într-o ţară în care discrepanţele nu sunt atât de mari, în care cel cu Bentley nu trece pe stradă pe lângă o mamă care nu are ce să dea de mâncare copilaşilor care o aşteaptă acasă. Sună patetic şi, da, ştiu că realitatea crizei nu aparţine numai României. Dar spun din nou, mi-e greu să nu recunosc printre paginile lucioase şi colorate oameni care poate nu au făcut nimic notabil în viaţă, care s-au înavuţit din speculă şi