Gonit de concurenţa acerbă din Franţa, Guy de Poix a cumpărat peste 100 de hectare de viţă-de-vie în România şi acum exportă cu succes soiul de vin românesc Fetească Neagră. Citiţi în revista „Forbes România“ povestea unuia dintre puţinii investitori străini în vinurile româneşti, ajuns la noi în 1993. Ajuns pe coama unui deal de lângă satul Ceptura (judeţul Prahova), contele corsican Guy de Poix (54 de ani) nu mai conteneşte să-şi laude „bébé-luşii“: strugurii movulii pe care îi admiră, crocanţi când ajung între dinţi şi dulci de ţi-i strepezesc, n-au fost nicicând mai viguroşi.
Pentru că strugurii sunt buni, jumătate din treabă este deja realizată. La sfârşit de septembrie, boabele parfumate au fost transformate în vinuri şi vor purta etichetele Terra Romana, Cuvée Charlotte, Cuvée Amaury şi Vinul Cavalerului; soiul este Fetească Neagră şi pe el mizează Guy de Poix la export anul viitor, întocmai precum o face de la începutul anilor 2000.
În 2008, după foarte mult timp, exporturile de vinuri româneşti au depăşit importurile, fenomen favorizat de scăderea cererii pe piaţa internă. Spre deosebire de ceilalţi exportatori de vinuri, care mizează pe soiurile internaţionale (Pinot Noir, Merlot, Chardonnay etc.) contele francez este convins că un soi românesc get-beget, Fetească Neagră, îi „ameţeşte“ cel mai bine pe străini.
Vinificator şi în Corsica
Guy de Poix este primul investitor străin pe piaţa vinurilor din România. I-au urmat exemplul Carl Reh (1995), britanicii de la Cramele Halewood (1997) şi şase investitori francezi şi italieni, care au format Vinarte (1998). De Poix a înfiinţat compania SERVE (Société Euro-Roumaine des Vins d’Exception) în 1993 şi s-a apucat de afaceri în Dealu Mare din pură încăpăţânare.
În Corsica, acolo unde a moştenit 40 de hectare de viţă-de-vie pe care familia lui l