Oare se plânge prea mult de soarta-i nedreaptă, când situaţia e în fine în favoarea ei?

Aproape nimeni pe lume nu mai trebuie alfabetizat în legătură cu suferinţele femeilor - care însuşi Dumnezeu ar fi putut să le prevadă atunci când i-a dat femeii, nu bărbatului, cele două ovare şi generosul pântec matern, şi o dată cu ele sclavia de mamă şi de nevastă, pe viaţă. Până la revoluţia industrială, femeile trăiau în medie numai vreo treizeci de ani. Bietele femei din toate seminţiile şi culturile lumii abia aveau timp să fie mame. Multe nu ajungeau bunici.

Apropo, singura compensaţie pe care Dumnezeu a dat-o femeii pentru condiţia de la început dificilă şi istovitoare a vieţii ei părea să fie în... natura actului sexual: în actul sexual, femeia nu are de făcut un efort special, şi nu are cum să-şi piardă mândria ori reputaţia dacă nu se arată la înălţime.

Pe de alta parte, masculul era sortit să fie pe veci un tată incert. În timp ce tare rar se întâmpla ca o femeie să se simtă mamă incertă - poate in ultimul timp, când femeile nefertile împrumută ouă de la femei fertile şi le amestecă cu sperma soţului iubit. Sigur, o jumătate de autenticitate de sânge e asigurată. Cealaltă jumătate... intrăm în filosofie, în psihiatrie, înainte să tragem concluzia melancolică: mai bine un copil care nu-i genetic al meu, decât nici un fel de copil.

Orişicum, obligatia de a fi mamă e si cea mai mare bucurie si cea mai mare pacoste a vieţii femeii, condamnând-o şi la pierderea zvelteţei tinereşti, şi la plictisul conjugal, şi, pur şi simplu, la o viaţă prea scurtă ca să le faci pe toate. Mama Eva a făcut doi prunci, i-a crescut, i-a însurat, a fost bunică pentru nepoţii ori nepoatele respective, şi n-a apucat să mai fie şi chief executive la Estee Lauder, ori star de cinema.

Dar viaţa Evei moderne e substanţial mai bună şi