Există opinii care consideră că publicitatea şi televiziunea ne-ar cotrobăi prin cele mai ascunse cotloane ale minţii, determinându-ne să ne comportăm într-un anumit fel. În 1957, James Vicary, un cercetător din domeniul marketingului, a demonstrat că un mesaj de 0,03 secunde, transmis repetitiv pe un ecran de cinema din New Jersey, i-a determinat pe spectatori să cumpere mai multe floricele şi Coca-Cola. Astfel a apărut termenul de „publicitate subliminală“. Teoria lui Vicary spune: „Anumite persoane, la anumite momente sau în anumite circumstanţe, pot fi influenţate să acţioneze anormal, fără a fi conştiente de această influenţare.“ Un an mai târziu, Marea Britanie, Australia şi Statele Unite ale Americii au interzis publicitatea subliminală.
Din 1957 şi până acum s-au desfăşurat mai multe experimente care să dovedească autenticitatea teoriei lui Vicary.
De atunci, mesajele subliminale au intrat sub incidenţa legii şi au fost mereu urmărite de autorităţi. Chiar dacă există în ilegalitate de mai bine de 50 de ani, niciunul dintre cazurile depistate nu au putut fi dovedite.
Nici industria cinematografică nu a putut sta deoparte de acest subiect. Uneori practică trasmiterea de mesaje subliminale, alteori se folosesc de idee pentru realizarea filmelor. Unul dintre cele mai cunoscute exemple este pelicula „Fight Club“. În „Gladiatorul“, atunci când Maximus este trimis la moarte, cuvântul „Kennedy“ apare pentru o fracţiune de secundă pe ecran. Din nou, atunci când este înjunghiat de Commodus, cuvântul reapare. Iar exemplele pot continua.
Întrebarea care se apare este următoarea: „Cum este subconştientul nostru influenţat de aceste mesaje?“.
În ciuda a peste 50 de ani de teste, cercetătorii sunt încă sceptici, neputând dovedi exact legătura dintre aceste mesaje şi acţiunile noastre. Dar un lucru este s
