Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Bruxelles-ul pune presiune pe Cehia şi Polonia

Publicat in Adevarul, vineri 9 octombrie 2009 ·

Oficialii europeni doresc ca Tratatul de la Lisabona să intre în vigoare până la sfârşitul anului. Europarlamentarii l-au asaltat ieri cu întrebări pe premierul Fredrik Reinfeldt pentru a afla ce face preşedinţia suedeză pentru a grăbi semnarea textului. Premierul suedez Fredrik Reinfeldt, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, a încercat să pară optimist şi le-a spus europarlamentarilor că, „din punct de vedere democratic, Tratatul de la Lisabona a fost deja ratificat de toate statele membre, dar trebuie să încheiem procesul formal cât mai curând posibil, prin semnăturile preşedinţilor ceh şi polonez”.

Citiţi şi:

Preşedintele polonez va semna Tratatul de la Lisabona sâmbătăLiderul ceh condiţionează semnarea Tratatului de la Lisabona de o notă de subsolTratatul de la Lisabona se va semna duminicăTratatul de la Lisabona ar putea intra în vigoare până la sfârşitul anului

Martin Schulz, liderul socialiştilor europeni, a declarat că Europa va fi divizată şi vocea sa în lume va fi „adusă la tăcere”, dacă Tratatul nu intră în vigoare.

Jose Manuel Barroso, reales preşedinte al Comisiei Europene, a precizat că este gata să formeze noul Executiv, dar trebuie să ştie pe ce baze legale va funcţiona acesta. Barroso este presat de timp, întrucât mandatul actualei Comisii expiră la sfârşitul acestei luni.

Fără grabă

Preşedintele ceh, Vaclav Klaus, şi omologul său polonez, Lech Kaczynski, nu se grăbesc însă să-şi pună semnătura pe Tratat, preferând să-i mai ţină pe europeni pe jar. Aleksander Szczyglo, şeful Biroului pentru securitate naţională al Preşedinţiei poloneze, a declarat pentru postul de televiziune TVN24 că Lech Kaczynski va semna duminică Tratatul de la Lisabona, “probabil după întoarcerea de la Vatican, la începutul serii”.

Anterior, biroul de presă a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 2 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 5 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 3 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 6 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 11 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 8 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 12 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 7 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Vremea

București
acum

21°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/15°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/34°