Reprezentanţii CENTRAS, în parteneriat cu Primăria Independenţa, au inaugurat miercuri, 7 octombrie, la şcoala din localitate, o ludotecă destinată copiilor din această comună.
Spaţiul de joacă este destinat tuturor copiilor, dar în special celor care fac naveta şi care pot aştepta acolo maşina de transport şcolari care îi duce acasă după terminarea orelor. Directorul Şcolii Independenţa, Monica Dragalina, şi primarul Cristea Gâscan au oferit sprijinul lor pentru concretizarea acestui proiect.
Acţiunea a făcut parte din proiectul „Caravana urmează voluntarii!", derulat de Centrul de Voluntariat Constanţa, departament al Centrului Regional de Resurse pentru ONG - CENTRAS Constanţa, în parteneriat cu Pro Vobis - Centrul Naţional de Voluntariat Cluj-Napoca. Prin acest proiect desfăşurat în lunile septembrie-octombrie, 14 centre de voluntariat din ţară realizează acţiuni de voluntariat cu sprijinul tinerilor din comunităţile în care trăiesc, pentru a rezolva probleme specifice cu care se confruntă acestea. Scopul proiectului este de a promova voluntariatul la nivel naţional şi local prin acţiuni concrete şi de impact, care să implice un număr cât mai mare de voluntari şi ceţăţeni ai comunităţilor prin care trece caravana.
CENTRAS Constanţa a realizat în cadrul acestui proiect o ludotecă în cadrul şcolii din comuna Independenţa, întrucât aici învaţă un număr mare de elevi de toate vârstele, cu multe probleme sociale. În acest loc special amenajat, copiii pot să-şi facă şi o parte din teme în timpul rămas până la sosirea microbuzului cu care fac naveta. Reprezentanţii CENTRAS, în parteneriat cu Primăria Independenţa, au inaugurat miercuri, 7 octombrie, la şcoala din localitate, o ludotecă destinată copiilor din această comună.
Spaţiul de joacă este destinat tuturor copiilor, dar în special celor care fac naveta şi care pot aştepta acolo maşina de tr