Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident cu cinci victime

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 10 octombrie 2009 ·

Cinci persoane au fost rănite, ieri dimineaţă, în urma unui accident de circulaţie produs pe drumul naţional DN3, în afara localităţii Murfatlar. Şoferul unei Dacii nu a acordat prioritate la ieşirea dintr-un PECO şi a intrat în coliziune cu un Opel. Deşi autoturismele implicate în impact au fost grav avariate, cele cinci victime au avut noroc şi au scăpat doar cu răni uşoare. O singură persoană a rămas internată.

Nu a dat prioritate la ieşire din PECO

Poliţiştii de la Rutieră spun că accidentul s-a produs în faţa benzinăriei Rompetrol, situată între localităţile Murfatlar şi Valu lui Traian. Vrând să iasă mai repede din PECO, şoferul Daciei CT 094770, Vasile Tupisca, de 51 de ani, din Murfatlar, a virat stânga fără să acorde prioritate şi a intrat într-un Opel Vectra CT094770, condus de Ialcin Asan, de 21 de ani, din Medgidia. Şoferul rula pe drumul naţional. În urma impactului, Opel-ul s-a transformat într-un morman de fiare, iar Dacia a fost avariată în partea frontală. Cinci persoane au fost rănite.

Cinci răniţi au ajuns spital

La locul accidentului au ajuns echipaje ale poliţiei Rutiere, precum şi un echipaj de la Descarcerare, însă intervenţia pompierilor nu a mai fost necesară. Şoferul, pasagerul din dreapta şi cei doi ocupanţi ai locurilor din spate din Opel au fost transportaţi, împreună cu conducătorul Daciei, cu ambulanţa, la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa. Medicii spun că şoferul Daciei a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis, iar şoferul Opel-ului un traumatism toraco-abdominal, însă, din fericire, se află în afara oricărui pericol. Dorin Peniu, de 30 de ani, din Medgidia, a fost diagnosticat cu un traumatism toraco-abdominal, Veronica Mircea, de 35 de ani, din Medgidia, cu o contuzie toracică şi Teo Izet, în vârstă de 36 de ani, din Medgidia, un traumatism cranio-cerebral acut închis şi traumatism

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul zbor direct România-SUA, după 20 de ani. Cât costa biletul, cât durează călătoria și câte curse sunt programate săptămânal

HotNews acum 40 minute
Primul zbor direct din București către Statele Unite ale Americii este operat vineri de către compania HiSky, de pe aeroportul Internaţional Henri Coandă, după mai mult de 20 de ani, potrivit Agerpres. Avioane pe Aeroportul OtopeniFoto: HotNews.ro /

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum o ora
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

Bărbat împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale / Agresorul, audiat de poliţişti

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fostn căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri. ”La data de 6 iunie a.c., în j

Accidentul de la 2 Mai - Dosarul Vlad Pascu, nou termen la Judecătoria Mangalia / Instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice / Pascu ar urma să fie prezent în sala de şedinţă

News.ro acum 2 ore
Dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au fost ucişi, are un nou termen, vineri, la Judecătoria Mangalia, iar cu acest prilej instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din

Airbus a prezentat conceptul de dronă stealth, asemănător cu un avion ”Wingman”, la o expoziţie aerospaţială uriaşă de la Berlin

News.ro acum 2 ore
Airbus a dezvăluit săptămâna aceasta conceptul pentru o nouă dronă de luptă, numită Wingman, prezentând un model al acesteia la uriaşul salon aerian ILA din Berlin, relatează CNBC. Drona ar fi ”o escortă fără pilot pentru avioanele de luptă cu echip

BANCUL ZILEI | Sună o tipă la Poliție

Cancan acum 18 minute
CANCAN.RO vrea să vă aducă zâmbetul pe buze, așa că v-a pregătit o glumă bună și-n această zi. O tânără sună la Poliție fără să stea pe gânduri și le spune oamenilor legii că cineva i-a devastat mașina. După 5 minute, ea realizează că a dat-o în bar

Capsula Starliner Boeing a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională, în ciuda problemelor

Mediafax acum o ora
Nava spaţială botezată „Calypso” s-a întâlnit cu laboratorul orbital la ora 13:34 ET (1734 GMT) deasupra sudului Oceanului Indian, permiţându-le colegilor de echipaj Butch Wilmore şi Suni Williams să intre puţin mai târziu, potrivit France 24. „Sunt

Netanyahu se va adresa Congresului SUA pe 24 iulie

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că va ”prezenta adevărul” despre războiul împotriva Hamas în Gaza atunci când se va adresa Congresului american pe 24 iulie, în timpul unei vizite la Washington, au declarat joi liderii republicani,

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 10 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Vremea

București
acum

24°
vin.

21°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

23°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°