Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea: Doi orădeni au fost aleși în conducerea Federației Române de Judo

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 octombrie 2009 ·

Federația Română de Judo are o nouă conducere. Eduard Doandeș a fost ales președintele federației, iar orădenii Florin Lascău și Alexandru Chirilă ocupă funcțiile de vicepreședinte, respectiv secretar general al federației. Alegerile au avut loc ieri seară la Oradea.   Alegerile au avut loc ieri seară la Oradea. Președintele a fost ales cu 31 de voturi din 33. Vicepreședintele a avut însă mai puține voturi. “Asta înseamnă că nu sunt suficient de bun și că mai am de lucru”, a spus Florin Lascău, vicepreședintele FRJ.

Dorește promovare

Noul președinte ales a declarat că dorește să faciliteze comunicarea în cadrul federației și să dezvolte baza materiale. “Intenționez să trec pe la fiecare club din România să discut cu conducătorii și cu sportivii. Doar așa pot să-mi dau seama de situația reală din cadrul federației și pot să-mi fac o strategie”, a declarat Eduard Doandeș. Șeful FRJ dorește însă cel mai mult să  promoveze foarte mult judo-ul la nivel național. “Vreau ca judo-ul să fie introdus în școli, la nivel național. Asta ține însă foarte mult de baza materială, care va trebui dezvoltată”, a precizat președintele federației. “Prin acest sport pot să creez o educație. Doresc să readuc judo-ul pe buzele tuturor”, a conchis Eduard Doandeș.

Conducerea federației

Eduard Doandeș a fost antrenor la Clubul Sportiv Dinamo București, în perioada 1992-1994. Din 1998 a lucrat în Irlanda, unde timp de câțiva ani a fost și proprietarul unei săli de sport. Din 2003 are afaceri imobiliare în mai multe țări. În 1992 - 1993 a fost dublu campion la kickboxing chinezesc.

Florin Lascău a fost campion mondial la judo în 1991 și are centură neagră 6 dan. Din 2007 are diplomă în Performanță Sportivă la Universitatea Bath, Marea Britanie. A fost directorul administrativ al Uniunii Europene de Judo, director t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°