Sunt sapte ani de cand revista "Formula AS" pleaca toamna prin lume, in cautarea de urme vechi, romanesti! Ce ne mana spre ele?

Dorinta de a descoperi semne adevarate despre un trecut fabulos, pe care istoricii nostri contemporani il ignora din lene sau cu program. Un trecut datator de demnitate si de mandrie, care sa ne ajute sa intelegem mai bine rostul zilei de azi; un trecut pe care orice tara din lume l-ar fi transformat, pana acuma, in glorie. Marca depusa a unui popor. Candva, la inceputul istoriei, traco-dacii si apoi misteriosii vlahi (morlaci sau volohi sau blacumeni) au fost cei mai numerosi locuitori ai sudului si centrului Europei, o populatie pasnica si civilizatoare, bogata si mandra de stirpea ei. Dupa ce i-am cautat printre pastorii din Pirinei si din Alpi, in Macedonia, Grecia, Scotia si Croatia, in toamna asta am luat-o mai pe aproape, prin fostele tari iugoslave, Muntenegru si Bosnia. O stradanie rasplatita deplin: romano-vlahii nostri au existat pretutindeni, din campie si pana in varfurile stancoase ale muntilor ori pe tarmurile dalmate. Slavizati complet si cu forta, si-au pierdut limba lor stramoseasca, dar nu si vechile indeletniciri pastorale, pastrate neclintit pana azi. Si nici amintirea lor nu-i pierduta. Ciobanii vlahi, cu vesmintele lor albe si monahale, cu turmele lor uriase, purtate in transhumanta pe tot teritoriul Balcanilor, au fost eternizati in mii de nume de sate si de orase, in zeci de mii de nume de oameni, in zeci de temelii de biserici, in amintirile localnicilor si in cartile istoricilor bosniaci si muntenegreni, care depun marturie despre prezenta si intaietatea lor. Cu speranta ca macar o scanteie din bucuria pe care am incercat-o, in ultima noastra calatorie pe urmele trecutului romanesc, vi se va transmite si dvs., va lasam in seama reporterilor revistei noastre, adevarati descoperitori de comori