Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: „Creditul cu buletinul“ i-a băgat după gratii

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 octombrie 2009 ·

Şapte persoane care au luat ilegal din bancă împrumuturi în valoare de 2,6 milioane de euro au ajuns în arest. Printre persoanele arestate este şi directoarea sucursalei BCR Curtici, Daniela Szirka, acuzată că a facilitat împrumuturile luate cu acte false. Procurorii DNA Timişoara au reţinut ieri nouă persoane din judeţul Arad suspecte că ar fi pus la punct o reţea prin care luau credite cu acte false. Membrii reţelei au fost aduşi la Timişoara, unde au fost audiaţi de procurori mai bine de şase ore. Aseară târziu, procurorii i-au prezentat pe cei nouă în faţa judecătorilor de la Tribunalul Timiş, cu propunerea de arestare preventivă. Dintre cei nouă, trei femei şi şase bărbaţi, doar două femei au fost eliberate aseară, Viorica Stanciu şi Elena Mare, foşti consilieri de credite la filiala BCR din Curtici. Singura dintre femei pentru care s-a emis mandat de arestare este fosta directoare a băncii, Daniela Szirka.

„Aceşti oameni sunt victimele creditului cu buletinul. S-au dat credite pe adeverinţe şi buletin fără să se verifice starea de solvabilitate a beneficiarilor”, a spus avocatul directoarei, Viorel Paşca. Cele şapte persoane arestate, dar şi procurorii au declarat recurs, care se judecă astăzi la Curtea de Apel Timişoara.Potrivit procurorilor DNA, creditele pe acte false au fost date în perioada 2008-2009, unui număr de 200 de persoane, cu complicitatea angajaţilor băncii.

Banii mergeau la „patroni”

Banii erau luaţi pe baza unor adeverinţe false emise de Nicola Daniel, Brandais Flaviu, Aivănesei Dumitru Viorel şi Jurcă Florin Alin, în calitate de patroni sau administratori ai unor firme din judeţul Arad. Chiar dacă banii erau scoşi pe numele anumitor persoane, sumele cele mai importante mergeau la cei patru patroni. „Adevăraţii beneficiari ai creditelor au primit în schimb sume de bani cuprinse între 300 şi 1.500 euro”, arată un co

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum o ora
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum o ora
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum o ora
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 27 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Aderarea Republicii Moldova la UE , o chestiune suverană, dar mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de Rusia, consideră Kremlinul

G4Media acum o ora
Kremlinul a apreciat vineri că potenţiala aderare a Republicii Moldova la UE este o chestiune suverană a acestei foste republici sovietice, adăugând însă că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova doresc de asemenea legături apropiate cu Rusia, relatea

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum 17 minute
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 4 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°