Mă presează o nevoie intensă de a închina scuze tuturor tontuţelor pieptoase pe care, mai evaziv sau mai pe şleau, le-am tot luat în balon de ceva vreme încoace.

I-am tot dat una şi bună ba c-ar fi pipiţe, ba că le bate vântu' prin cutia craniană, ba că şi-au închinat viaţa principiului "banu' meu muncit cu gura" - să n-avem vorbe, prin asta mă refer strict la faptul că ele apar la televizor şi dau din gură, în sensul că emit diverse sunete cu ajutorul cărora încearcă să demonstreze publicului că sunt cunoscătoare de şi stăpâne pe limba maternă şi că, uzând de aceasta, pot închega diverse propoziţii (da, sigur, aşa m-au convins că dânsetele sunt suficient de academicizate încât, la o adică, dacă le laşi singure-n gară, ştiu să se suie-n tren. Blavooo, apauzeee!) - ba că n-au nimic mai bun de flendurit decât botişoarele botoxate, ba c-au ajuns subiect de cover sau în prim plan la ore de audienţă doar pentru c-au dat examen (şi au şi promovat, cu coroniţă) la materia "cine se dezbracă mai iute", "cine poate să debiteze cele mai multe vulgarităţi pe minut" sau "cine se înţelege mai intim cu impresarul". Şi tot aşa, nesimţiri din astea răutăcioase din partea mea.

Dar uite că a venit momentul să-mi plătesc singură poliţe. Şi să admit că se poate şi mai rău şi că posibil (de fapt, sigur) să le fi nedreptăţit aspru pe fetele astea care, săracele, se străduiau şi ele cum puteau mai bine fie să căştige o pâine cinstită (păi da, cinstită, că nu încercau s-o dobândească dezbrăcându-ne pe mine sau pe tine, în public, ci despuindu-se pe ele însele), fie să-şi umple de mândrie familia rămasă undeva la coada vacii şi la muncile cu sapa, fie pur şi simplu să se promoveze suficient încât să-şi permită a spera la o-mperechere cu un domn integru, care să le spele de ruşinea sărăciei şi să le-nveşmânteze cu strălucirea vieţii cu etichetă de firmă.

@N_P