Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisoarea unui diavol bătrân către unul mai tânăr. Varianta românească

Publicat in Vox Publica, duminică 11 octombrie 2009 ·

Oribile Michiduţă, diavol de Valahia, te salut cu respect de aici din Infern! Atât eu cât şi PreaMaleficul Lucifer ţinem să te felicităm pentru felul în care gestionezi situaţia din România. Pe zi ce trece observăm tot mai multe crime, jafuri, minciuni, depresii şi sinucideri în ţara care ţi-a fost repartizată. Sunt mândru de tine şi de fiecare dată te dau exemplu diavolilor care se ocupă de alte ţări. Mai rar mi-a fost dat să văd atâta ingeniozitate în stârnirea scandalurilor, coruperea clasei politice, distragerea atenţiei de la lucrurile importante şi subminarea sentimentelor pozitive chiar şi în rândul comunităţilor de creştini. Îmi place foarte mult ceea ce se întâmplă în România în prezent! Jocurile murdare de culise şi acuzele reciproce ale candidaţilor la preşedinţie mă amuză teribil. Nu mă mai satur să privesc angajaţii nemulţumiţi şi protestele din stradă. Întotdeauna am fost de părere că şomerii sunt o pradă mai uşoară. Şi cu toate că disperarea a ajuns la paroxism, reuşeşti să îi ţii pe români într-o stare de derută, lamentându-se toată ziua fără să găsească o soluţie concretă. Speranţa lor e mereu împinsă înainte, ca halca de carne în faţa câinilor de la sanie. Îi omori încet şi sigur, după modelul picăturii chinezeşti. Mai malefic de atât nici nu se putea dragă Michiduţă! Lăsând laudele, te-aş sfătui să nu uiţi de evenimentul care are loc zilele acestea la Iaşi, cel cu moaştele sfintei Parascheva. O asemenea oportunitate de a crea dezordine, de a strecura ura între creştini şi de a-i discredita în faţa necredincioşilor, nu se iveşte în fiecare zi. Să-ţi mobilizezi cât mai mulţi subordonaţi pentru a-i face pe oameni să uite de orice fel de virtuţi creştine cum ar fi iubirea aproapelui, mila, iertarea, răbdarea, acordarea de întietate şi alte asemenea. Atâta timp cât se gândesc doar să pună primii mâna pe oase şi nu apelează la Şeful lor de Sus (nu îi ro

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc - Selecţionerul Slovaciei: România este o echipă puternică, îmi place cum joacă

News.ro acum o ora
Selecţionerul Slovaciei, Francesco Calzona, a declarat, miercuri seară, că România este o echipă puternică, subliniind că îi place stilul de joc abordat de tricolori. "Am vrut să câştigăm grupa şi ne-am descurcat bine în cea mai mare parte a meciulu

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum o ora
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 2 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 3 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum o ora
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 8 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 7 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 10 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 2 ore
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°