Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maidanezii din Craiova, plimbaţi pe străzi

Publicat in GAZETA de SUD, luni 12 octombrie 2009 ·

Câinii fără stăpân din Craiova o duc din ce în ce mai bine în ultima vreme. Pentru că de partea maidanezilor este legea, sunt asociaţiile pentru protecţia animalelor şi o bună parte dintre craioveni, aceştia sunt ridicaţi sporadic de hingheri, „cazaţi“ câteva zile la adăpostul de la Făcăi, după care sunt aruncaţi din nou pe străzi. Deşi autorităţile din Craiova spun că sunt legate la mâini în problema câinilor comunitari, în alte oraşe, cum ar fi Oradea, câinii de pe străzi pot fi număraţi pe degete, autorităţile dovedindu-se eficiente în eradicarea maidanezilor.

Primăria se „laudă“ că formaţia de ecarisaj din cadrul Serviciului Public de Salubritate Craiova acţionează zilnic pe domeniul public al oraşului, atât la solicitarea scrisă a persoanelor fizice, cât şi juridice.

Cu alte cuvinte, când o persoană din Craiova, fie ea fizică sau juridică, sesizează faptul că are probleme cu haitele de câini, hingherii vin şi îi ridică. Animalele capturate sunt transportate la adăpostul de la Făcăi, unde sunt cazate, deparazitate, vaccinate antirabic, sterilizate şi crotaliate. Cele care suferă de boli incurabile sunt eutanasiate de un medic veterinar, confom prevederilor legislaţiei actuale. După aceea, autorităţilor nu le rămâne decât să aştepte ca animalele să fie adoptate, fie de persoane fizice, fie de asociaţiile pentru protecţia animalelor. Cel mai adesea, câinii sunt adoptaţi de aceste asociaţii, trei la număr în Craiova, „Suflete Nevinovate“, „Viaţa Animalelor“ şi „Speranţă pentru Animale“, după care ajung din nou pe stradă. După ce animalele sunt adoptate, primăria se spală pe mâini de orice responsabilitate, aceasta revenind celor care au adoptat câinii. Pentru că, de cele mai multe ori, câinii nu mai sunt duşi în locul de unde au fost ridicaţi, aceştia devin agresivi, iar asociaţiile pentru protecţia animalelor dau vina pe primărie pentru acest

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum o ora
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Evaluare Națională 2024 – matematică: Ce subiecte au primit elevii și cum trebuiau rezolvate

Wall-Street.ro acum 27 minute
Elevii de clasa a VIII-a au susținut pe 27 iunie proba la matematică din cadrul examenelor de Evaluare Națională 2024. Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a a început pe 25 iunie, cu proba la limba și literatura română și a continuat cu

De astăzi, rovinieta poate fi cumpărată online!

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță adăugarea tuturor opțiunilor de cumpărare ale rovinietei în platforma oficială de plăți online a statului român, Ghișeul.ro. „Am făcut încă un pas pentru a aduce statul la un click

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 3 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum o ora
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

SAGA festival - Zona de concert, extinsă pe aeroport. 30.000 de noi abonamente, puse în vânzare pentru cele trei zile

News.ro acum 2 ore
SAGA festival se extinde cu 25.000 de metri pătraţi, mărind zona din jurul scenei principale şi amenajând un nou spaţiu pentru mâncare şi băuturi. Odată cu extinderea spaţiului, organizatorii anunţă suplimentarea numărului abonamentelor de acces gen

Marcel Ciolacu, la şedinţa liderilor PES de la Bruxelles: Familia noastră politică europeană urmează să fie reprezentată mult mai bine în viitoarea structură de conducere a UE

News.ro acum 45 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a participat la şedinţa liderilor social-democraţi europeni (PES) de la Bruxelles, el afirmând că familia politică europeană socia-democrată urmează să fie reprezentată mult mai bine în viitoarea structură de conduc

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum 51 minute
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Marcel Ciolacu, atac dur la Nicolae Ciucă după controversele datei alegerilor prezidențiale: Onoarea nu e doar pe PANOURI

Gandul acum o ora
PSD și PNL continuă să se certe pentru data la care vor fi stabilite alegerile prezidențiale. În acest context, Marcel Ciolacu a acuzat, joi, PNL că „vrea să schimbe regulile jocului” și lansează un atac dur la adresa lui Nicolae Ciucă, spunând că „

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

17°/31°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/29°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°