Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL: Becali nu a vrut să vadă probele din dosarul sechestrării hoţilor maşinii sale

Publicat in Adevarul, luni 12 octombrie 2009 ·

Gigi Becali a refuzat să vadă probele procurorilor din dosarul sechestrării hoţilor maşinii sale, finanţatorul Stelei părăsind Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după mai bine de două ore, timp în care spune că a vorbit cu procurorul de caz.

Becali a declarat, la ieşirea din Parchetul General, că nu a fost de acord să citească dosarul întocmit de procurori, scriind care sunt motivele pentru care refuză. Astfel, el a citit în faţa presei o copie a documentului rămas la anchetatori, în care susţinea că nu înţelege să ia act de materialul de urmărire penală întrucât, deşi a făcut plângere penală pentru modul în care a fost arestat, nu a primit nici un răspuns, acelaşi lucru întâmplându-se şi în cazul solicitării de audiere a hoţilor, după ce a început urmărirea penală pe numele său şi de confruntare cu aceştia. În acelaşi act europarlamentarul a povestit încă o dată ce s-a întâmplat după ce i-a fost furată maşina.

Finanţatorul Stelei a spus că, dacă va fi trimis în judecată, va citi această hârtie şi în Parlamentul European, pentru a vedea toată lumea ce se întâmplă în România. El a menţionat că, totuşi, procurorii i-au spus că nu va fi neapărat trimis în instanţă, deşi a văzut care sunt probele împotriva sa.

Gigi Becali a declarat că trei persoane învinuite în acest dosar au fost scoase de sub urmărire penală, deşi le-au fost aduse la cunoştinţă învinuirile. El a precizat că nu ştie exact despre cine e vorba, dar că printre acestea nu s-ar afla vreunul din bodyguarzii săi.

De asemenea, avocatul europarlamentarului, Bogdan Vlad, a spus presei că, din punctul său de vedere urmărirea penală nu e finalizată pentru că nu au primit nici un răspuns în legătură cu reaudierea hoţilor şi confruntarea cu aceştia, ceea ce încalcă dreptul la apărare.

Gigi Becali s-a prezentat, luni, la Parchetul General, pentru a i se aduce la cun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 53 minute
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ministrul Economiei: Sunt convins că nu o să treacă vara fără a avea tema de proiectare pentru drona românească

Mediafax acum 50 minute
„În acest moment sunt două memorandumuri semnate în două grupuri de lucru, care includ societatea Carfil SA, care este filială a ROMARM. Unul dintre ele are ca obiectiv de a vedea dacă prevederile legale din România pot fi îmbunătăţite pentru a avea

Anunțul care îl înfurie pe Putin. Ucraina și Republica Moldova încep oficial negocierile de aderare la UE

Ziare.com acum o ora
Cele 27 de țări ale Uniunii Europene au confirmat că marțea viitoare vor deschide negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, a anunțat vineri președinția belgiană a Consiliului UE pe rețeaua X. Miniștrii de finanțe ai UE, reuniți la Lux

Guvernul anunţă o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare. Ce buget alocă

Wall-Street.ro acum 17 minute
Ministrul Economiei, Radu Oprea, anunţă o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, cu un buget de 600 de milioane de euro pentru patru ani, dintre care 149 de milioane în 2024. "Paşii care urmează după aprobarea de astăzi a hotărârii

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

32°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°