Dezastru. Fotbalul nostru e muribund. Am capotat ruşinos pe două fronturi. Mai întâi s-au prăbuşit speranţele. Cadeţii lui Săndoi au fost maltrataţi vineri în bârlogul Letoniei, o putere măruntă în lumea fotbalului. Ai noştri au fost lenţi, previzibili, cu o apărare stângace, extrem de vulnerabilă, de parcă la un bombordament ne-am fi ferit adăpostindu-ne în coteţul găinilor. În aceste condiţii, după cinci goluri încasate, al nostru, izbutit din penalty în ultima secundă, a fost oarecum jenant, ca un pârţ tras în vreun cavou. A doua zi, ruşinea s-a îngroşat, naţionala lui Răzvan fiind umilită pe Marakana belgrădeană.
Tot cinci goluri primite, dar fără nicio ajustare. Sârbii s-au distrat cu noi, clătinându-ne, vânturându-ne, spintecân-du-ne. Neputinţa tricolorilor s-a măsurat şi cu cele patru cartonaşe galbene şi unul roşu pe care le-au primit. Rigiditate, lentoare, apatie, resemnare, iată componentele replicii noastre lamentabile. Chivu şi Mutu, atuurile teoretice ale echipe, au jucat la rându-le îmbâcsit, fără chef, fără vlagă, fără orizont.
Tribunele înţesate cu spectatori, ovaţionându-şi favoriţii, ne mângâiau pe noi cu un soi de zâmbet compătimitor. Antici, om bătrân şi greoi, sărea în sus de bucurie. Zvelt şi întunecat, Lucescu jr părea strivit de mâhnire şi jenă. Până nu demult, fotbalul era atuul românului în arena mondială. A dispărut şi ăsta, din păcate.
